Si e atat de bine! cu somnul stam la fel de controversat, adica nu prea dormi de pranz. Dar e ok. Nu exista reguli, ore fixe de trezire, gradi, terapie, nu exista nimic, doar noi intr-o casa in camp. Vremea e frumoasa, nesperata dupa atata frig, e a doua zi de Craciun. Atat de repede trec sarbatorile de iarna si atat de mult ne pregatim pentru ele si le asteptam atat de mult.
Peste cateva zile se incheie poate cel mai greu an din viata noastra. Multe lacrimi, frici strecurate in suflet din cauza autismului. Multe rugaciuni, planuri si sperante. Acum un an pe vremea asta nu spuneai niciun cuvant...Mai stii?
Mai stii cand tremuram la evaluari si auzeam acelasi raspuns. mai stii cand nu spuneai mami, mai stii cand nu aratai cu degetul? Mai stii ceva din tot anul asta?
Eu DA. A fost un an pe care vreau sa-l inchei, sa-l uit, sa-l ingrop in jurnalul tau si sa nu mi-l mai amintesc niciodata.
daca as putea i-as rescrie zilele si le-as pastra doar pe cele fericite, cu cuvinte si jocuri noi, cu oameni pozitivi care au aparut in viata noastra.
Vreau un 2010 plin de vorbe, de cantece, de jocuri si experiente noi. Vreau sa radem in fiecare zi, vreau sa nu ne mai gandim la autism , vreau sa avem o viata simpla, normala.....
Se poate???
La multi ani david, Florin, si cei maxim 10 oameni cu adevarat sinceri din viata noastra. Sa aveti de la noi numai vesti bune!
Bye bye 2009!
sâmbătă, 26 decembrie 2009
joi, 17 decembrie 2009
Bye bye Ioana, bun venit Laura
Aseara ne-am luat la revedere de la Ioana. A fost ultima seara in care a mai lucrat cu David. Va pleca in Franta sa-si continue studiile. Daca putem spune asa...suntem tare mandri de ea. E un om deosebit care va avea o cariera frumoasa. Asta nu inseamna ca nu ne va fi dor de ea!
Dar pe noi mereu ne iubeste Dumnezeu. La cateva minute dupa plecarea Ioanei am cunoscut-o pe Laura. Un terapeut cu experienta de un an, cu o voce calda, dar sigura pe ea si pe ceea ce stie sa faca. Va lucra incepand din ianuarie cu David si sper sa avem rezultate bune. Cat o priveste pe Clau ea va ramane shadow la gradi si in formula asta vom pasi plini de incredere in 2010.
Sunt plina de speranta si de incredere. Anul viitor e anul in care David va vorbi mult mai bine si va spune prima poezie la sebrarea de sfarsit de an. Te iubesc fiul meu drag!
Dar pe noi mereu ne iubeste Dumnezeu. La cateva minute dupa plecarea Ioanei am cunoscut-o pe Laura. Un terapeut cu experienta de un an, cu o voce calda, dar sigura pe ea si pe ceea ce stie sa faca. Va lucra incepand din ianuarie cu David si sper sa avem rezultate bune. Cat o priveste pe Clau ea va ramane shadow la gradi si in formula asta vom pasi plini de incredere in 2010.
Sunt plina de speranta si de incredere. Anul viitor e anul in care David va vorbi mult mai bine si va spune prima poezie la sebrarea de sfarsit de an. Te iubesc fiul meu drag!
joi, 10 decembrie 2009
Prima Serbare
Aseara am luat parte la prima serbare a fiului meu. Recunosc. Initial nu voiam sa merg din niste motive pe care sotu meu a reusit sa ma convinga ca nu sunt intemeiate. Oricum nu s-a vazut vreo diferenta intre ceilalti copii si fiul meu. Dimpotriva a fost mult mai civilizat si politicos decat alti copii. Au fost vreo doi, trei care, atunci cand le-a venit randul sa iasa in fata si sa spuna poezia au inceput sa planga, sa tipe sa cada pe jos chiar. David a mers cu Doamna de mana, a mers ca un adevarat actor in fata. Doamna a spus poezia, el parea ca o ajuta si a mers la loc. Toata lumea l-a aplaudat, pentru ca era un vuiet atat de mare incat nu-ti dadeai seama daca vreunul recita, canta, plange sau tace! Apoi a venit Mosul si le-a impartit daruri.
A fost emotionant. Chiar daca n-a avut costumas ca ceilalti copii, a fost imbracat in Mos. Si era dragut, distins, aparte fata de ceilalti. David e un copil cu totul si cu totul deosebit. El stie sa rada, sa zambeasca si sa se bucure din tot sufletul. Nu numai noi, parintii lui am invatat asta de la el, ci si intreaga familie. David ne-a invatat sa traim altfel si sa ne bucuram altfel de lucrurile de langa noi.
In alta ordine de idei saptamana asta a fost destul de interesanta. David a avut anumite anxietati de adormire, dar si in timpul somnului. Nu mai vrea s afaca nani in patul lui, ci cu mami. Evident ca am cedat destul de usor, ca sa nu sufere copilul si am ajuns sa nu ma pot misca de pe stanga pe dreapta ca se trezeste baiatul si incepe:mami, mami, unde e mami? Dar nu-mi plang de mila, pentru ca dintotdeauna voiam sa stiu cum e sa faci nani cu David. Incerc seara sa respir in acelasi ritm cu al sau, ca si cum am fi una si aceeasi fiinta.
Are o expresie favorita a ni nu! care se traduce prin am zis nu! Pe care o foloseste cu o bucurie enorma ori de cate ori refuza categoric sa faca un lucru. A invatat unde sunt ghetele, stie sa le ia de acolo si sa inchida dulapul la loc. Are cateva cuvinte noi, dintre care cel mai amuzant este capca=rata care face cam cam. A si in loc de copii spune papaii!
Am depasit, cred eu, pragul autismului, suntem in zona de retard, dar vom iesi in curand si de aici. Iti promit asta, David!
A fost emotionant. Chiar daca n-a avut costumas ca ceilalti copii, a fost imbracat in Mos. Si era dragut, distins, aparte fata de ceilalti. David e un copil cu totul si cu totul deosebit. El stie sa rada, sa zambeasca si sa se bucure din tot sufletul. Nu numai noi, parintii lui am invatat asta de la el, ci si intreaga familie. David ne-a invatat sa traim altfel si sa ne bucuram altfel de lucrurile de langa noi.
In alta ordine de idei saptamana asta a fost destul de interesanta. David a avut anumite anxietati de adormire, dar si in timpul somnului. Nu mai vrea s afaca nani in patul lui, ci cu mami. Evident ca am cedat destul de usor, ca sa nu sufere copilul si am ajuns sa nu ma pot misca de pe stanga pe dreapta ca se trezeste baiatul si incepe:mami, mami, unde e mami? Dar nu-mi plang de mila, pentru ca dintotdeauna voiam sa stiu cum e sa faci nani cu David. Incerc seara sa respir in acelasi ritm cu al sau, ca si cum am fi una si aceeasi fiinta.
Are o expresie favorita a ni nu! care se traduce prin am zis nu! Pe care o foloseste cu o bucurie enorma ori de cate ori refuza categoric sa faca un lucru. A invatat unde sunt ghetele, stie sa le ia de acolo si sa inchida dulapul la loc. Are cateva cuvinte noi, dintre care cel mai amuzant este capca=rata care face cam cam. A si in loc de copii spune papaii!
Am depasit, cred eu, pragul autismului, suntem in zona de retard, dar vom iesi in curand si de aici. Iti promit asta, David!
luni, 23 noiembrie 2009
Socializarea si alte chestiuni
David e un copil tare dragalas care stie sa-si arate sentimentele, mai ales fata de persoanle apropiate. Asta nu inseamna ca nu se indragosteste uneori in tramvaiul 32 de cate o tipa draguta, trecuta de 20 de ani.
Pe mine si pe tati ne iubeste. Asta e clar. Seara, cand ajung acasa, deschide usa apartamentului si striga cat ii tine gurita "maaaaamiii". Cand intru pe usa ma ia in brate cu o fericite atat de pura, incat de fiecare data simt ca traiesc din plin, ca merita sa astept multele ore pe care nu le petrecem impreuna ca sa am parte de acea miraculoasa imbratisare. Ne pune sa ne pupam, ne mangaie pe fiecare pe fata, zambeste cu drag. Isi iubeste si bunicii, preferandu-l clar pe tataie, probabil pentru ca este un tip mai sobru si mai retras. I-a atras lui atentia si si-a propus sa-l cucereasca.
La tara mai are o mamaie, 2 unchi si o matusa. Pe care-i amuza de fiecare data cand ii vizitam. O place pe Clau, terapeuta lui careia deja ii spune Cau. De fiecare data cand trece pe la usa pe la vecinul Antonio, deja ii bate la usa si-l striga Atoooo! Bietii vecini vor/nu vor trebuie sa-i deschida lui David si sa schimbe 2 vorbe cu el. O place pe Anda si o place pe Nanu, matusile mele si fiecareia ii spune pe nume.
Intr-o dimineata mergeam ca de obicei cu tramvaiul 32. Ne-a cedat scaunul o tipa draguta, imbracata in mov si negru, iar baiatul meu a pus ochii pe ea. Pur si simplu ii facea ochi dulci. Se uita la ea cu drag, si, daca ea isi muta privirea in alta parte o ataingea usor pe mana ca sa se uite la el. Era tare dragalas!
Mi-e si teama sa spun cu glas tare, dar a inflorit destul de mult in ultimul timp. Nu vorbeste el mare lucru, dar se straduieste mai mult ca niciodata si intelege multe lucruri pe care i le spun. Acum l-am tot stimulat in incearca sa formeze si alte propozitii in afara de veau tiai. Cea mai frumoasa pe care a spus-o de curand a fost: mami, unde e tati? Wow, atatea cuvinte lolalta!
Altele ar fi:
-Pa, apa! (cand plecam din parc de la Unirea)
-Veau bota (vreau boxa)
-Veau ti-ta (vreau ceasul)
A, si inca ceva a invatat sa se joace singur frumos, ca un copil ... de varsta lui.
Poate traim o minune, poate vom scapa intr-adevar de teama autismului intr-o buna zi, poate chiar vom putea vorbi cu David la un moment dat despre temele de acasa. Sau poate nu.... Cert e ca AZI e bine, AZi David face progrese vizibile. Credinta asta o voi purta in suflet pana-n ziua-n care vom reusi!
Te iubesc, David!
Pe mine si pe tati ne iubeste. Asta e clar. Seara, cand ajung acasa, deschide usa apartamentului si striga cat ii tine gurita "maaaaamiii". Cand intru pe usa ma ia in brate cu o fericite atat de pura, incat de fiecare data simt ca traiesc din plin, ca merita sa astept multele ore pe care nu le petrecem impreuna ca sa am parte de acea miraculoasa imbratisare. Ne pune sa ne pupam, ne mangaie pe fiecare pe fata, zambeste cu drag. Isi iubeste si bunicii, preferandu-l clar pe tataie, probabil pentru ca este un tip mai sobru si mai retras. I-a atras lui atentia si si-a propus sa-l cucereasca.
La tara mai are o mamaie, 2 unchi si o matusa. Pe care-i amuza de fiecare data cand ii vizitam. O place pe Clau, terapeuta lui careia deja ii spune Cau. De fiecare data cand trece pe la usa pe la vecinul Antonio, deja ii bate la usa si-l striga Atoooo! Bietii vecini vor/nu vor trebuie sa-i deschida lui David si sa schimbe 2 vorbe cu el. O place pe Anda si o place pe Nanu, matusile mele si fiecareia ii spune pe nume.
Intr-o dimineata mergeam ca de obicei cu tramvaiul 32. Ne-a cedat scaunul o tipa draguta, imbracata in mov si negru, iar baiatul meu a pus ochii pe ea. Pur si simplu ii facea ochi dulci. Se uita la ea cu drag, si, daca ea isi muta privirea in alta parte o ataingea usor pe mana ca sa se uite la el. Era tare dragalas!
Mi-e si teama sa spun cu glas tare, dar a inflorit destul de mult in ultimul timp. Nu vorbeste el mare lucru, dar se straduieste mai mult ca niciodata si intelege multe lucruri pe care i le spun. Acum l-am tot stimulat in incearca sa formeze si alte propozitii in afara de veau tiai. Cea mai frumoasa pe care a spus-o de curand a fost: mami, unde e tati? Wow, atatea cuvinte lolalta!
Altele ar fi:
-Pa, apa! (cand plecam din parc de la Unirea)
-Veau bota (vreau boxa)
-Veau ti-ta (vreau ceasul)
A, si inca ceva a invatat sa se joace singur frumos, ca un copil ... de varsta lui.
Poate traim o minune, poate vom scapa intr-adevar de teama autismului intr-o buna zi, poate chiar vom putea vorbi cu David la un moment dat despre temele de acasa. Sau poate nu.... Cert e ca AZI e bine, AZi David face progrese vizibile. Credinta asta o voi purta in suflet pana-n ziua-n care vom reusi!
Te iubesc, David!
vineri, 13 noiembrie 2009
Dr. Urziceanu spune ca NU E AUTISM
Azi am fost la reevaluare. Nu mai fusesem la dna Urzineanu din ianuarie. Nici nu stiu de ce am lasat sa treaca asa de mult timp. La inceput David a fost reticent, dar femeia asta are un talent deosebit in a convinge copii sa se joaca cu ea, sa-i zambeasca, sa fie activi. Dupa mai bine de o ora si jumatate am pus intrebarea care orice parinte care se afla in biroul ei: este sau nu autism?
Ea spune ca nu este si de atata emotie, nici macar nu pot sa ma bucur suficent. Si a spus multe pe care le voi impartasi la momentul oportun pe acest blog.
Pana la urma un blog nu este ca un jurnal, nu poti fi sincer pana la capat si asta este marea tristete. Te temi si e firesc de reactiile cititorilor tai. ca te vor judeca sau ca vor folosi impotriva ta aceste informatii. da, in definitiv asta nu e blogul meu, ci a lui David. Si azi, intr-o zi de 13 am primit o veste mare. Au mai fost dati de 13 norocoase...
Sa fie asa si sa scriu mereu cu bucurie despre baiatul meu!
Ea spune ca nu este si de atata emotie, nici macar nu pot sa ma bucur suficent. Si a spus multe pe care le voi impartasi la momentul oportun pe acest blog.
Pana la urma un blog nu este ca un jurnal, nu poti fi sincer pana la capat si asta este marea tristete. Te temi si e firesc de reactiile cititorilor tai. ca te vor judeca sau ca vor folosi impotriva ta aceste informatii. da, in definitiv asta nu e blogul meu, ci a lui David. Si azi, intr-o zi de 13 am primit o veste mare. Au mai fost dati de 13 norocoase...
Sa fie asa si sa scriu mereu cu bucurie despre baiatul meu!
luni, 9 noiembrie 2009
Lucruri care chiar ajuta la recuperare
Pe langa terapie sunt si multi alti factori care ajuta la recuperarea copilului. Acum fiecare trebuie sa descopere singur care sunt acestia in cazul copilului sau si sa le dea importanta care li se cuvine.
- Suplimentele nutrivite: magne B6, 10 zile pe luna, PIKOVIT, un complex de vitamine care contine mare parte din B-uri. Efectul acestora asupra stimularii activitatii cerebrale este dovedit stiintific. A mai luat o perioada Tonotil si a fost ok, dar in ultimul timp nu i-am mai dat. Poate vom relua.
-Din vara a renuntat singur la laptele integral si ca prin minune a disparut si constipatia si starile de discomfort, si parca i-a dat o stare de bine disparitia laptelui din meniul zilnic. Mananca in schimb iaurt cu fructe de la Muller.
-accesul la cat mai multe persoane in viata lui. Deja are preferinte: mamaie si tataie pe care-i striga cat e ziua de mare.
- o stare pozitiva in permanenta in preajama sa. Fara ton ridicat, fara sperieturi (aici a fost mai dificil cu familia sa nu se mai panicheze ori de cate ori David aluneca sau incerca sa exploreze vreun dulap). principilul a fost urmatorul: atata timp cat viata nu-i este pusa in pericol baiatul meu are voie sa faca orice.
-alimentatia echilibrata. David nu consuma dulciuri din comert, nu-i place ciocolata, singurele sale "vicii" alimentare sunt pufuletii simplii Gusto si gogosile berlineze. Papa mancare gatita si consuma sufiecient de multe lichide in timpul zilei.
- Zilnic afara. Exceptand zilele in care a fost bolnavior, David a iesit zilnic afara, chiar si iarna la -10 grade. Creierul are nevoie de oxigen.
-mers cat mai des la tara. Acolo, pe langa aerul curat, are alti oameni care-l iubesc, dar si animale si pasari pe care a invatat sa le iubeasca. Provocarile sunt mai multe si...mai spectaculoase.
-Schimbari dese de peisaj. Inca din primele zile l-am luat cu noi peste tot: la cumparaturi, la mare, munte, vizite, construit casa, cimitir, la spalatoria auto. Fiecare loc are povestea lui, termenii, oamenii, culorile, amintirile lasate. Copilul are nevoie de cat mai multe experiente.
Iubirea. Da, am lasat-o la final, pentru ca asta a fost obsesia mea dinainte de a-l naste pe David: sa simta iubirea mea si a celorlati prin toti porii sai. Sa se simta iubit, sa invete sa iubeasca. Si, da, iubirea asta face mai multe decat multe alte lectii la un loc. Pentru ca e divina, e rupta din Rai si pentru ca intr-adevar poate face minuni.
- Suplimentele nutrivite: magne B6, 10 zile pe luna, PIKOVIT, un complex de vitamine care contine mare parte din B-uri. Efectul acestora asupra stimularii activitatii cerebrale este dovedit stiintific. A mai luat o perioada Tonotil si a fost ok, dar in ultimul timp nu i-am mai dat. Poate vom relua.
-Din vara a renuntat singur la laptele integral si ca prin minune a disparut si constipatia si starile de discomfort, si parca i-a dat o stare de bine disparitia laptelui din meniul zilnic. Mananca in schimb iaurt cu fructe de la Muller.
-accesul la cat mai multe persoane in viata lui. Deja are preferinte: mamaie si tataie pe care-i striga cat e ziua de mare.
- o stare pozitiva in permanenta in preajama sa. Fara ton ridicat, fara sperieturi (aici a fost mai dificil cu familia sa nu se mai panicheze ori de cate ori David aluneca sau incerca sa exploreze vreun dulap). principilul a fost urmatorul: atata timp cat viata nu-i este pusa in pericol baiatul meu are voie sa faca orice.
-alimentatia echilibrata. David nu consuma dulciuri din comert, nu-i place ciocolata, singurele sale "vicii" alimentare sunt pufuletii simplii Gusto si gogosile berlineze. Papa mancare gatita si consuma sufiecient de multe lichide in timpul zilei.
- Zilnic afara. Exceptand zilele in care a fost bolnavior, David a iesit zilnic afara, chiar si iarna la -10 grade. Creierul are nevoie de oxigen.
-mers cat mai des la tara. Acolo, pe langa aerul curat, are alti oameni care-l iubesc, dar si animale si pasari pe care a invatat sa le iubeasca. Provocarile sunt mai multe si...mai spectaculoase.
-Schimbari dese de peisaj. Inca din primele zile l-am luat cu noi peste tot: la cumparaturi, la mare, munte, vizite, construit casa, cimitir, la spalatoria auto. Fiecare loc are povestea lui, termenii, oamenii, culorile, amintirile lasate. Copilul are nevoie de cat mai multe experiente.
Iubirea. Da, am lasat-o la final, pentru ca asta a fost obsesia mea dinainte de a-l naste pe David: sa simta iubirea mea si a celorlati prin toti porii sai. Sa se simta iubit, sa invete sa iubeasca. Si, da, iubirea asta face mai multe decat multe alte lectii la un loc. Pentru ca e divina, e rupta din Rai si pentru ca intr-adevar poate face minuni.
joi, 15 octombrie 2009
Al saselea simt
De multe ori exagerez ori pur si simplu ma pot insela in anumite privinte. Sunt om. E o replica celebra intr-un film vazut de curand "Daca nu vrei sa gresesti, inseamna ca ai gresit specia, trebuia sa te nasti rata!". Intuitia mea a functionat insa intotdeauna in aceeasi parametrii cu ratiunea. E poate un dar pe care mi l-a dat Dumnezeu ca sa complenseze celelalte lipsuri. Intuitia imi spune in ultimul tip ca ceva nu este in regula si nu prea reusesc sa-mi dau seama ce.
Achizitiile lui David in cadrul terapiei nu mai sunt asa de spectaculoase ca la inceput. In schimb a invatat multe lucruri cu noi: recunoaste un catel, spune am am, chiar il bucura prezenta animalelor. De curand am fost la tara si ma are 3 caini. David ii adora, ii alearga, ii lasa sa se apropie de ei. O situatie hilara a fost cu cutu mic, pentru ca era atat de mic incat David i-a spus miau-miau, confundandu-l cu o pisica. In fiecare seara, cand mergem in camera la mamaie ori la tataie eu ciocaneam, cu gandul ca odata si odata va ciocani si el la usa care nu este de la camera lui. zile, saptamani,am tot repetat gestul asta. Aseara, cand a vrut sa intre la mamaie, a ciocanit singur. A fost o incantare enorma. David a ciocanit la usa, din proprie initiativa.
Apoi a mers la usa la tataie si a intreput sa stige tataieeee, unde e tataie? A fost minunat! Eram topita de fericire. A mai invatat sa spuna ata pentru rata si sa pedaleze tricicleta. La terapie insa lucrurile stagneaza momentan. De ce? Ca David nu mai este atat de cooperant, ca nu-i mai plac recompensele, ca se cam plictiseste dupa prima ora de activitati.
Am incredere in oamenii cu care lucrez, nu le pun la indoiela profesionalismul, sentimenul meu e insa legat de implicare, imaginatie creativa. In orice caz nu eu sunt de vina pentru pasii pe loc. Poate sunt mai permisiva, poate nu-i spun niciodata nu e voie, dar ii tin mintea treaza tot timpul si-l iubesc enorm. Si asta il ajuta in fiecare zi, pentru ca vreau sa creasca cu iubirea in suflet, cu bucuria de a trai, cu dragostea pentru oameni, cu multa curiozitare, cu satisfactia descoperii individuale. Si vrea sa stie ceva ce eu am stiut intotdeauna: indiferent de ce atitudine au alti oameni fata de el, parintii sunt oamenii care-l iubesc neconditionat, care-l iarta, pentru care inseamna, intr-adevar o minune. Caci asta e David: minunea din viata mea. Semnul ca Dumnezeu ma iubeste cu adevarat!
Achizitiile lui David in cadrul terapiei nu mai sunt asa de spectaculoase ca la inceput. In schimb a invatat multe lucruri cu noi: recunoaste un catel, spune am am, chiar il bucura prezenta animalelor. De curand am fost la tara si ma are 3 caini. David ii adora, ii alearga, ii lasa sa se apropie de ei. O situatie hilara a fost cu cutu mic, pentru ca era atat de mic incat David i-a spus miau-miau, confundandu-l cu o pisica. In fiecare seara, cand mergem in camera la mamaie ori la tataie eu ciocaneam, cu gandul ca odata si odata va ciocani si el la usa care nu este de la camera lui. zile, saptamani,am tot repetat gestul asta. Aseara, cand a vrut sa intre la mamaie, a ciocanit singur. A fost o incantare enorma. David a ciocanit la usa, din proprie initiativa.
Apoi a mers la usa la tataie si a intreput sa stige tataieeee, unde e tataie? A fost minunat! Eram topita de fericire. A mai invatat sa spuna ata pentru rata si sa pedaleze tricicleta. La terapie insa lucrurile stagneaza momentan. De ce? Ca David nu mai este atat de cooperant, ca nu-i mai plac recompensele, ca se cam plictiseste dupa prima ora de activitati.
Am incredere in oamenii cu care lucrez, nu le pun la indoiela profesionalismul, sentimenul meu e insa legat de implicare, imaginatie creativa. In orice caz nu eu sunt de vina pentru pasii pe loc. Poate sunt mai permisiva, poate nu-i spun niciodata nu e voie, dar ii tin mintea treaza tot timpul si-l iubesc enorm. Si asta il ajuta in fiecare zi, pentru ca vreau sa creasca cu iubirea in suflet, cu bucuria de a trai, cu dragostea pentru oameni, cu multa curiozitare, cu satisfactia descoperii individuale. Si vrea sa stie ceva ce eu am stiut intotdeauna: indiferent de ce atitudine au alti oameni fata de el, parintii sunt oamenii care-l iubesc neconditionat, care-l iarta, pentru care inseamna, intr-adevar o minune. Caci asta e David: minunea din viata mea. Semnul ca Dumnezeu ma iubeste cu adevarat!
marți, 13 octombrie 2009
Cu shadow la gradi
Incepand de ieri, 12 octombrie 2009 David are un partener de joaca la gradi, pe Claudia, umbra lui, shadow, cum se numeste in limbajul terapeutilor. Ea era ca mai emotionata dintre toti, era "prima zi de gradi". A fost o normala pentru amandoi pana la urma, David oricum era obisnuit cu ce are de facut acolo, numai ca de data asta cineva il ajuta sa fie mai atent, mai prezent, sa faca ce fac si ceilalti copii, dar in acelasi timp cu ei. Un alt castig a fost ca a facut pipi de 3 ori pana la masa de pranz, deci n-a trebuie sa se mai abtina pana la ora 13 cand ma duceam eu sa-l pun la baie.
Asadar, lucram intens. Gradi, terapeie, lucru cu mami si tati. Uneori David e coplestit de atata educatie si interes, incat se culca fara sa mai intrebe pe cineva daca este de acord ori ba. De exemplu ieri. A abormit abia la 15 la gradi (unii copii nu dorm de pranz si cam fac galagie) la 16 s-a dus tati sa-l ia. Ajuns acasa a papat foarte mult (6 sarmale!) si -a culcat, pentru ca era extrem de nervos si n-a mai rezistat la orele de terapie.
E atat de mic si atat de dulce si se trezeste din ce in ce mai greu dimineata...Dar trebuie sa facem toate aceste lucruri, pentru ca altceva ca sa-l recuperm oricum nu prea stim ce sa mai incercam. Uneori mai gresesc si pret de cateva minute incerc sa-l compar cu picii de la gradi. Ieri Andrei imi povestea atat de cursiv ca bilele si cortul sau au devenit invizibile. Iti dai seama, invizibile? Stia ce inseamna asta si are exact varsta fiului meu. Mi-au dat lacrimile pentru o secunda, pentru ca-n mintea mea s-a inserat intrebarea sfasietoare: oare David imi va povesti vreodata despre obiecte invizibile cu atata usurinta?!
Stiu nu trebuia sa fac asta, dar am facut-o si am suferit o zi intreaga. In loc sa ma bucur ca e la gradi cu shadow, eu...ma chinuiam singura. Oricum viata mea, a noastra e doar pentru el, pentru binele, transformarea si devenirea lui. Noi nu mai suntem personalitati de sine statatoare, noi traim doar pentru si prin el. Si asa va fi toata viata de acum inainte.
te iubesc, david!
Asadar, lucram intens. Gradi, terapeie, lucru cu mami si tati. Uneori David e coplestit de atata educatie si interes, incat se culca fara sa mai intrebe pe cineva daca este de acord ori ba. De exemplu ieri. A abormit abia la 15 la gradi (unii copii nu dorm de pranz si cam fac galagie) la 16 s-a dus tati sa-l ia. Ajuns acasa a papat foarte mult (6 sarmale!) si -a culcat, pentru ca era extrem de nervos si n-a mai rezistat la orele de terapie.
E atat de mic si atat de dulce si se trezeste din ce in ce mai greu dimineata...Dar trebuie sa facem toate aceste lucruri, pentru ca altceva ca sa-l recuperm oricum nu prea stim ce sa mai incercam. Uneori mai gresesc si pret de cateva minute incerc sa-l compar cu picii de la gradi. Ieri Andrei imi povestea atat de cursiv ca bilele si cortul sau au devenit invizibile. Iti dai seama, invizibile? Stia ce inseamna asta si are exact varsta fiului meu. Mi-au dat lacrimile pentru o secunda, pentru ca-n mintea mea s-a inserat intrebarea sfasietoare: oare David imi va povesti vreodata despre obiecte invizibile cu atata usurinta?!
Stiu nu trebuia sa fac asta, dar am facut-o si am suferit o zi intreaga. In loc sa ma bucur ca e la gradi cu shadow, eu...ma chinuiam singura. Oricum viata mea, a noastra e doar pentru el, pentru binele, transformarea si devenirea lui. Noi nu mai suntem personalitati de sine statatoare, noi traim doar pentru si prin el. Si asa va fi toata viata de acum inainte.
te iubesc, david!
luni, 12 octombrie 2009
Poezie pentru David
Te voi cunoaste si te voi atinge
Te voi lua si te voi mirosi
Te voi gusta si te voi asculta
Voi asculta sunetele tale, poate cuvintele tale,
si, mai tarziu, cand te voi cunoaste cu adevarat,
Iti voi pune intrebari, duios, ca sa nu-ti fie teama
Si tu sa ma cunosti la randul tau
ca sa ai incredere in mine
si mai apoi sa ia incredere in mine
Impreuna vom cuceri Lumea.
Mary MacCracken
Te voi lua si te voi mirosi
Te voi gusta si te voi asculta
Voi asculta sunetele tale, poate cuvintele tale,
si, mai tarziu, cand te voi cunoaste cu adevarat,
Iti voi pune intrebari, duios, ca sa nu-ti fie teama
Si tu sa ma cunosti la randul tau
ca sa ai incredere in mine
si mai apoi sa ia incredere in mine
Impreuna vom cuceri Lumea.
Mary MacCracken
vineri, 25 septembrie 2009
Traieste fiecare clipa
Sunt atat de multi oameni grabiti in jurul meu. De ce? Dimineata merg cu David la gradi si-i vedem pe toti alergand, cu fetele triste, chinuite de ora la care inca mai sunt pe strada. Noi suntem relaxati, mergem in pas de promenada, admiram masinile, tramvaiele, casele si evident aparatele de aer contitionat. Ma intreb de ce mamele nu-si saruta copii in tramvai, de ce nu le trec mana duios pe fata, uitandu-se cu admiratie la minunea careia i-au dat viata? De ce femeile uita ca maternitatea le-a facut femei pe de-a-ntregul?
Dar nu de asta voiam sa vorbesc aici, ci despre intensitatea cu care traim fiecare clipa din viata lui David de cand este prescolar cu acte in regula. Avem o noua ora de trezire, ceva mai matinala, e drept, insa si seara se culca ceva mai devreme. E tare fericit cand se trezeste, merge la baie, ia micul dejun, colaboreaza atat cat poate la imbracat si pornim zambind pe strada, spre tramvai. De doua zile nu mai plange la gradi si sunt tare mandra de asta. Intra, ca intr-un loc deja cunoscut, merge la jucarii, zambeste el cui vrea, dar zambeste, sta pe scaunel la lectii si la masa. Inca nu face pipi fara mine, dar va face!
Rad gardienii la pranz cand ma vad: "gata, ati venit la pipi?!" sunt oameni draguti, ca si doamnele de la grupa. Saptamana asta am avut sedinta cu parintii si i-am cunoscut si pe "colegii mei de grupa", toti oameni de treaba, care vor binele copiilor lor. Am pus tara la cale, le angajam copiilor si un ajutor de educatoare, le-am cumparat rechizite.
E bine. Avem o viata frumoasa. Nu bogata, dar frumoasa, curata, sincera, cu multa caldura. Sotul si copilul meu sunt doi oameni atat de speciali pe care n-ai cum sa nu-i iubesti. Poate ca exagerez, poate ca unii nu-mi vor da dreptate, dar, desi am putin peste 30 de ani, cred ca am ceea ce unii cauta o viata intreaga: fericirea, implinirea sufleteasca fara de care esti un om bolnav, nu esti om pe de-a-ntregul.
As vrea sa impart cu toti zambetul meu, sa salut necunoscutii pe strada, sa sterg lacrimile celor care plang degeaba si cu o singura atingere sa-i fac sa uite. Traim o singura viata, DOAR UNA, de ce sa n-o facem asa cum vrem? Prea multi nu inteleg ca asta e singura sansa de a ne simti vii, bucurosi, asta e tot si se termina. Mi-am propus sa nu-mi irosesc timpul cu suparari, cu dezamagiri, nu nemultumiri. VREAU SA TRAIESC, SA APRECIEZ CAT DE FRUMOS E SA FII SANATOS, SA-I IUBESC DIN TOT SUFLETUL PE CEI DRAGI, nu vreau sa-mi para rau ca n-am stiut sa simt toate astea. Da, Dumnezeu imi da puterea asta si-i multumesc.
Dar nu de asta voiam sa vorbesc aici, ci despre intensitatea cu care traim fiecare clipa din viata lui David de cand este prescolar cu acte in regula. Avem o noua ora de trezire, ceva mai matinala, e drept, insa si seara se culca ceva mai devreme. E tare fericit cand se trezeste, merge la baie, ia micul dejun, colaboreaza atat cat poate la imbracat si pornim zambind pe strada, spre tramvai. De doua zile nu mai plange la gradi si sunt tare mandra de asta. Intra, ca intr-un loc deja cunoscut, merge la jucarii, zambeste el cui vrea, dar zambeste, sta pe scaunel la lectii si la masa. Inca nu face pipi fara mine, dar va face!
Rad gardienii la pranz cand ma vad: "gata, ati venit la pipi?!" sunt oameni draguti, ca si doamnele de la grupa. Saptamana asta am avut sedinta cu parintii si i-am cunoscut si pe "colegii mei de grupa", toti oameni de treaba, care vor binele copiilor lor. Am pus tara la cale, le angajam copiilor si un ajutor de educatoare, le-am cumparat rechizite.
E bine. Avem o viata frumoasa. Nu bogata, dar frumoasa, curata, sincera, cu multa caldura. Sotul si copilul meu sunt doi oameni atat de speciali pe care n-ai cum sa nu-i iubesti. Poate ca exagerez, poate ca unii nu-mi vor da dreptate, dar, desi am putin peste 30 de ani, cred ca am ceea ce unii cauta o viata intreaga: fericirea, implinirea sufleteasca fara de care esti un om bolnav, nu esti om pe de-a-ntregul.
As vrea sa impart cu toti zambetul meu, sa salut necunoscutii pe strada, sa sterg lacrimile celor care plang degeaba si cu o singura atingere sa-i fac sa uite. Traim o singura viata, DOAR UNA, de ce sa n-o facem asa cum vrem? Prea multi nu inteleg ca asta e singura sansa de a ne simti vii, bucurosi, asta e tot si se termina. Mi-am propus sa nu-mi irosesc timpul cu suparari, cu dezamagiri, nu nemultumiri. VREAU SA TRAIESC, SA APRECIEZ CAT DE FRUMOS E SA FII SANATOS, SA-I IUBESC DIN TOT SUFLETUL PE CEI DRAGI, nu vreau sa-mi para rau ca n-am stiut sa simt toate astea. Da, Dumnezeu imi da puterea asta si-i multumesc.
miercuri, 16 septembrie 2009
Un nou inceput
3 ani...ce varsta frumoasa! As vrea sa mai am si eu 3 ani. Sa am lumea si viitorul la picioare. Dar ma bucur ca fiul meu e in aceasta a vietii. la petrecerea aniversara i-au fost alaturi oameni dragi, fiecare special in felul sau, care au adus cu ei daruri frumoase, dar si multe ganduri bune, pe care le-am pastrat in suflet sa le scot la lumina ori de cate ori imi va fi greu. Tuturor le-am pus in piept cate o insigna pe care era scris I love (inima) David! Imi placea sa-i vad pe toti la fel, cu numele baiatului meu in piept. Macar pentru o clipa fiecare s-a gandit cu drag la el, i-a dat o secunda din viata sa. Si asta e enorm, pentru ca sentimentele nu costa, nu cantareasc, FAC BINE, vindeca, alinta, si asta aveam nevoie.
Luni, de ziua lui a inceput gradinita. Iarasi o zi incarcata de emotie. Intotdeauna mi-a placut inceputul anului scolar, cu strazile pline de copii si parinti imbracati in uniforme sau elegant, cu flori in mana si cu multe emotii in suflet. Nu aveam de gand sa ratez acest eveniment, si am pornit si noi spre gradinita 192 putin dupa 8 dimineata. M-a mai iubit Dumnezeu odata, pentru ca locul acela este absolut superb: mare, spatios, colorat, modern, foarte bine organizat de directoare pentru care am absolut tot respectul.
Sincer, prima zi la gradi n-a fost cea mai fericita pentru David: n-a papat, nu s-a jucat, n-a facut pipi. L-am luat la pranz, pentru ca aveam alte planuri pentru dupa-amiaza-distractie totala in Oraselul Copiilor. Si asa a si fost david s-a dat in toate masinutele, trenuletele, tractoarele, gonflabilele. Era fericit! Era cu parintii lui si, de cate ori se uita in ochii nostri vede iubire multa, multa si sincera si nesfarsita si asta cred ca-i da incredere, ii deschide sufletul.
Marti (a doua mea zi de concediu) am incercat marea cu sarea si l-a lasat sa doarma la gradi de pranz. Am rascolit casa, am aranjat toate dulapurile, pentru ca daca ma opream din treaba as fi plecat sa-l iau plangand. Cum necum s-a facut 15.30 si am plecat dupa el. Nu facuse pipi pana atunci. M-au lasat doamnele si l-am dus acolo la baie, und ebineinteles ca a facut.
Am facut o conventie cu ele: plec in pauza de pranz de la serviciu si ma duc sa-l pun dupa masa de pranz la toaleta. Azi asa am facut. Si i-am dus si nestea, ceaiul lui preferat si am rezolvat si problema asta! Chiar daca voi alerga ceva mai mult saptamanile astea, nu-mi pasa. Lui sa-i fie bine!
Sa fie intr-un ceas bun, sa se descurce, sa zambeasca dimineata cand ajungem la gradi, sa pape si sa mearga la wc. Da...si sa vorbeasca mai mult, mai clar, sa vina cuvintele la el. Multe si propozitiile si...cam atat. Nu-i mult pentru unii, dar pentru noi e totul.
Luni, de ziua lui a inceput gradinita. Iarasi o zi incarcata de emotie. Intotdeauna mi-a placut inceputul anului scolar, cu strazile pline de copii si parinti imbracati in uniforme sau elegant, cu flori in mana si cu multe emotii in suflet. Nu aveam de gand sa ratez acest eveniment, si am pornit si noi spre gradinita 192 putin dupa 8 dimineata. M-a mai iubit Dumnezeu odata, pentru ca locul acela este absolut superb: mare, spatios, colorat, modern, foarte bine organizat de directoare pentru care am absolut tot respectul.
Sincer, prima zi la gradi n-a fost cea mai fericita pentru David: n-a papat, nu s-a jucat, n-a facut pipi. L-am luat la pranz, pentru ca aveam alte planuri pentru dupa-amiaza-distractie totala in Oraselul Copiilor. Si asa a si fost david s-a dat in toate masinutele, trenuletele, tractoarele, gonflabilele. Era fericit! Era cu parintii lui si, de cate ori se uita in ochii nostri vede iubire multa, multa si sincera si nesfarsita si asta cred ca-i da incredere, ii deschide sufletul.
Marti (a doua mea zi de concediu) am incercat marea cu sarea si l-a lasat sa doarma la gradi de pranz. Am rascolit casa, am aranjat toate dulapurile, pentru ca daca ma opream din treaba as fi plecat sa-l iau plangand. Cum necum s-a facut 15.30 si am plecat dupa el. Nu facuse pipi pana atunci. M-au lasat doamnele si l-am dus acolo la baie, und ebineinteles ca a facut.
Am facut o conventie cu ele: plec in pauza de pranz de la serviciu si ma duc sa-l pun dupa masa de pranz la toaleta. Azi asa am facut. Si i-am dus si nestea, ceaiul lui preferat si am rezolvat si problema asta! Chiar daca voi alerga ceva mai mult saptamanile astea, nu-mi pasa. Lui sa-i fie bine!
Sa fie intr-un ceas bun, sa se descurce, sa zambeasca dimineata cand ajungem la gradi, sa pape si sa mearga la wc. Da...si sa vorbeasca mai mult, mai clar, sa vina cuvintele la el. Multe si propozitiile si...cam atat. Nu-i mult pentru unii, dar pentru noi e totul.
marți, 8 septembrie 2009
Aproape de 3 ani
Am emotii, luni pe 14 septembrie David va implini 3 anisori, iar sambata este marea petrecere aniversara. Vom strange la mica noastra curte oamenii care vac parte din viata noastra si a fiului nostru si care, prin vorbele ori faptele lor ne-au facut-o mai usoara.
Mi-e greu sa vorbesc depsre fiecare in parte, am sa le multumesc la momentul potrivit. Important e ca, asa putini cum sunt, sunt fericita ca fac parte din universul meu.
Nimeni nu e perfect, si eu am o multime de defecte, dar incerc sa iau de la fiecare parte buna si sa-mi creez doar amintiri frumoase legate de oameni. Imi place intelepciunea nativa a mamei mele,chiar daca are mari probleme la exprimarea sentimentelor. Ador inocenta lui Tibi, dar se lasa atat de greu convins sa puna umarul la ceva. Imi place ca Anda e sigura pe ea si generoasa, dar nu inteleg de ce nu se cupleaza cu cineva.
Imi place de mine ca am inceput sa-mi deschid mintea si sufletul, dar nu-mi place ca uneori ma enervez repede si pe cine nu trebuie, imi iubesc sotul pentru tot ceea ce este el, dar as vrea sa zambeasca mai mult si sa fie mai copilaros. Vezi? Asta vrea :ca sambata sa nu fie doar o petrecere, ci o sarbatoare a vietii asa cum este ea, asa cum suntem noi cu bune si rele.
Sa fim oameni pentru o zi si sa ne uitam cu totii la David implorand cerul pentru o minune: ca el sa vorbeasca la urmatoarea aniversare si sa comenteze cadourile primite. Nu-mi mai doresc de mult nimic in afara de asta si usor -usor poate ca visul meu se va implini. Majoritatea invitatilor m-au intrebat ce sa-i aduca lui David si n-au inteles ca voiam sa se aduca DOAR PE EI, CU SPIRITUL CURAT sa-i dea catusi de putin din energia lor pozitiva pentru ca fiul meu fie la fel ca ei: un om cu calitati si defecte.
Mi-e greu sa vorbesc depsre fiecare in parte, am sa le multumesc la momentul potrivit. Important e ca, asa putini cum sunt, sunt fericita ca fac parte din universul meu.
Nimeni nu e perfect, si eu am o multime de defecte, dar incerc sa iau de la fiecare parte buna si sa-mi creez doar amintiri frumoase legate de oameni. Imi place intelepciunea nativa a mamei mele,chiar daca are mari probleme la exprimarea sentimentelor. Ador inocenta lui Tibi, dar se lasa atat de greu convins sa puna umarul la ceva. Imi place ca Anda e sigura pe ea si generoasa, dar nu inteleg de ce nu se cupleaza cu cineva.
Imi place de mine ca am inceput sa-mi deschid mintea si sufletul, dar nu-mi place ca uneori ma enervez repede si pe cine nu trebuie, imi iubesc sotul pentru tot ceea ce este el, dar as vrea sa zambeasca mai mult si sa fie mai copilaros. Vezi? Asta vrea :ca sambata sa nu fie doar o petrecere, ci o sarbatoare a vietii asa cum este ea, asa cum suntem noi cu bune si rele.
Sa fim oameni pentru o zi si sa ne uitam cu totii la David implorand cerul pentru o minune: ca el sa vorbeasca la urmatoarea aniversare si sa comenteze cadourile primite. Nu-mi mai doresc de mult nimic in afara de asta si usor -usor poate ca visul meu se va implini. Majoritatea invitatilor m-au intrebat ce sa-i aduca lui David si n-au inteles ca voiam sa se aduca DOAR PE EI, CU SPIRITUL CURAT sa-i dea catusi de putin din energia lor pozitiva pentru ca fiul meu fie la fel ca ei: un om cu calitati si defecte.
miercuri, 26 august 2009
Mergem la gradi de stat
Tot ce-am vrut pana acum de la viata mi s-a implinit. Poate nu atunci cand imi doream eu cu ardoare, dar toate au venit la momentul potrivit. A fost simplu daca ma uit in urma: a trebuit sa stiu ce vreau cu adevarat, sa sper , sa cred si sa astept. In septembrie anul trecut, cand m-a parasit bona, mi s-a parut o tragedie si totodata o nedreptate. David trebuia sa stea cu altcineva sau, m-am gandit eu sa mearga la gradi.
Am indraznit si l-am inscris la o gradinita particulara. La inceput totul a fost ok. Iar m-am entuziasmat, mai ales ca putea face si terapie acolo, in particular. Dar totul dureaza pana incep eu sa evaluez. Las timpul sa treaca dupa care trag linie: merita sau nu sa merg mai departe? Cand am ajuns in acest punct mi-am retras copilul de la acea gradinita. oamenii erau in mare parte draguti, dar, uneori e acea nepotrivire de caracter, care te face sa te retragi.
De la jumatatea lui iunie si pana acum David a stat acasa, facat doar terapie de 2 ori pe zi si culmea e mai fericit, odihnit, vorbeste, isi vede de ale lui. am stat cu el cu randul eu, Florin, bunica. Dar la gradi nu se poate renunta cu una cu doua. Aveam de mult timp o fixatie pe gradinita 192, Pisicile Aristocrate. Nici nu eram insarcinata cu David cand mi-am propus sa inscriu copilul acolo.
Am indraznit, am mers acolo, am vorbit cu directorul Iuliana Dinca si a acceptat. O minune, mi-am spus. In dimineata asta am mers acolo sa intreb daca are voie si cu insotitor si iarasi a fost de acord. Adina, pritena mea, spunea ca "Daca Dumnezeu te iubeste iti trimite oamenii de care ai nevoie." Asa s-a intamplat si acum. Asadar fiul meu va fi din toamna printre boboceii de la gradinita la care mama lui visa de ani intregi.
Multumesc David, multumesc Iuliana Dinca, multumesc Doamne-Doamne.
Am indraznit si l-am inscris la o gradinita particulara. La inceput totul a fost ok. Iar m-am entuziasmat, mai ales ca putea face si terapie acolo, in particular. Dar totul dureaza pana incep eu sa evaluez. Las timpul sa treaca dupa care trag linie: merita sau nu sa merg mai departe? Cand am ajuns in acest punct mi-am retras copilul de la acea gradinita. oamenii erau in mare parte draguti, dar, uneori e acea nepotrivire de caracter, care te face sa te retragi.
De la jumatatea lui iunie si pana acum David a stat acasa, facat doar terapie de 2 ori pe zi si culmea e mai fericit, odihnit, vorbeste, isi vede de ale lui. am stat cu el cu randul eu, Florin, bunica. Dar la gradi nu se poate renunta cu una cu doua. Aveam de mult timp o fixatie pe gradinita 192, Pisicile Aristocrate. Nici nu eram insarcinata cu David cand mi-am propus sa inscriu copilul acolo.
Am indraznit, am mers acolo, am vorbit cu directorul Iuliana Dinca si a acceptat. O minune, mi-am spus. In dimineata asta am mers acolo sa intreb daca are voie si cu insotitor si iarasi a fost de acord. Adina, pritena mea, spunea ca "Daca Dumnezeu te iubeste iti trimite oamenii de care ai nevoie." Asa s-a intamplat si acum. Asadar fiul meu va fi din toamna printre boboceii de la gradinita la care mama lui visa de ani intregi.
Multumesc David, multumesc Iuliana Dinca, multumesc Doamne-Doamne.
vineri, 21 august 2009
Dreptul la depresie
Vorbeam acum doua zile cu o prietena de-a mea, mamica unei fetite cu tulburare de spectru autist. Fetita ei spune deja foarte multe cuvinte, peste 400, pune si intrebari, coopereaza foarte bine, socializeaza cat de cat si cu toate asta mamica ei este atat de disparata, de parca disperarea face parte din ADN-ul ei. M-am gandit, fara sa vreau la o paralela intre copii nostri si am realizat ca eu as fi mult mai indreptatita sa disper.
Copilul meu spune mult mai putine cuvinte, nu deseneaza decat linii orizontale, nu are vaste preocupari in afara de masini, aere conditionate si tramvanie. Cine greseste mai mult? Eu sau ea? Dreptul asta la depresie n-ar trebui sa aiba un anume prag general la care sa ne raportam cu totii? De ce NU reusesc unii SA VADA MINUNILE CARE LI SE INTAMPLA ?
Temerile ei au reusit sa fie transferate pret de cateva clipe in sufletul meu. Se tanguie aproape plangand ca se gandeste ca fiica sa nu va avea prieteni, nu-si ma face singura cumparaturiule, nu se va casatori, nu va avea copii. De unde stie? Fata ei, repet vorbeste, comunica! Oare nu merita copilul asta o mama pozitiva, care sa creada in ea, sa-i zambeasca, si , de ce nu sa-i influenteze pozitiv soarta?
Revin la mine, sa fiu oare inconstienta ca alerg pe marginea prapastiei sau am lucrat suficient cu psihicul meu, incat n-am mai lasat loc decat sperantei? Inclin sa cred a doua varianta. Cu ce nu ajuta disprarea? Distruge, spulbera vise, demoralizeaza, intuneca viitorul. N-am putut s-o fac sa inteleaga cum vad eu lucrurile, (nici pe o alta mama de copil autist), dar m-am bucurat ca eu nu mi-am insusit dreptul la disperare desi, de multe ori am fost atat de aproape.
Daca ea se gandeste ca alti parinti au copii normali care spun poezii la 3 ani, eu ma gandesc ca piciul meu mai are putin si face 3 ani si ma striga mami si face pipi la wc si e atat de frumusel de parca l-a pictat natuta cu mana ei ca sa-mi lumineze viata.
Iar la intrebarea sa si daca va fi autist toata viata?... raspunsul meu este si ce daca? Inainte de a fi autist e copilul meu care merita sa fie fericit si noi, parintii lor TREBUIE sa facem asta! In fiecare zi.
Copilul meu spune mult mai putine cuvinte, nu deseneaza decat linii orizontale, nu are vaste preocupari in afara de masini, aere conditionate si tramvanie. Cine greseste mai mult? Eu sau ea? Dreptul asta la depresie n-ar trebui sa aiba un anume prag general la care sa ne raportam cu totii? De ce NU reusesc unii SA VADA MINUNILE CARE LI SE INTAMPLA ?
Temerile ei au reusit sa fie transferate pret de cateva clipe in sufletul meu. Se tanguie aproape plangand ca se gandeste ca fiica sa nu va avea prieteni, nu-si ma face singura cumparaturiule, nu se va casatori, nu va avea copii. De unde stie? Fata ei, repet vorbeste, comunica! Oare nu merita copilul asta o mama pozitiva, care sa creada in ea, sa-i zambeasca, si , de ce nu sa-i influenteze pozitiv soarta?
Revin la mine, sa fiu oare inconstienta ca alerg pe marginea prapastiei sau am lucrat suficient cu psihicul meu, incat n-am mai lasat loc decat sperantei? Inclin sa cred a doua varianta. Cu ce nu ajuta disprarea? Distruge, spulbera vise, demoralizeaza, intuneca viitorul. N-am putut s-o fac sa inteleaga cum vad eu lucrurile, (nici pe o alta mama de copil autist), dar m-am bucurat ca eu nu mi-am insusit dreptul la disperare desi, de multe ori am fost atat de aproape.
Daca ea se gandeste ca alti parinti au copii normali care spun poezii la 3 ani, eu ma gandesc ca piciul meu mai are putin si face 3 ani si ma striga mami si face pipi la wc si e atat de frumusel de parca l-a pictat natuta cu mana ei ca sa-mi lumineze viata.
Iar la intrebarea sa si daca va fi autist toata viata?... raspunsul meu este si ce daca? Inainte de a fi autist e copilul meu care merita sa fie fericit si noi, parintii lor TREBUIE sa facem asta! In fiecare zi.
marți, 18 august 2009
Vacanta la tara
Ne-am intors de curand dintr-o scurta vacanta la tara. David ne-a intrecut orice asteptare, a fost toata ziua atent, prezent, vioi, fericit, cooperant. Statea in casa doar cand dormea, in rest toata curtea era a lui. Cum se trezea avea o singura grija: apinde betu! Toate becurile erau luate la rand, fiecare trebuia aprins sa-i lumineze drumul prin camerele casei mamei mele. Afara, la fel. Special pentru el ai mei au pastrat cateva instalalii de Craciun pe casa si prin curte. Totul trebuia sa fie stralucitor ca si el.
Apareau cateii: Monu si Google cu care s-a imprietenit destul de repede. Radea cand ei il pupau si-l maraiau, se intrista cand isi faceau de lucru prin alta parte. Daca auzea bilele de la biliard lovindu-se spunea instant a bia, a bia si fugea intr-acolo! Acolo are leagan, o alee din pavele de cauciuc plina de masinute, bicicleta, motcicleta pentru copii. Mai are si balta. Daca-i spuneam David, mergem la apa? imediat ma lua de mana si ma ducea spre poarta. Ii placea pe toti din jurul lui, dar, evident ma prefera pe mine. Poate din rasfat, poate din obisnuinta, poate pentru ca pe mine ma iubeste mai mult decat pe oricine.
E atat de emotionant acest sentiment...sa simt iubirea fiului meu. Cum ma ia el in brate si ma striga cat e ziua (si noaptea!) de lunga mami, cum imi da un pup atunci cand il rog, cum se uita la mine cu ochisorii aia superbi si stralucitori...
David este in fiecare zi un alt copil. Azi a trebuit sa ma intorc la serviciu si, peste noapte m-a pus sa-l tin de mana, in somn. Amandoi simtim la fel, ne intuim starile, ne adoram reciproc. Poate ca tocmai de aceea a trebuit sa trecem prin toate astea ca sa intelegem cat de importanta este relatia noastra, cat de importanta este viata in sine. Copilul meu, desi nu vorbeste mare lucru m-a invatat lucruri fundamentale, mi-a schimbat modul de a trai si de a gandi. Nimic din ce, alta data conta, acum nu mai este prioritar.
N-am fost in concediu vara asta. Si ce daca? Zilele libere le-am petrecut acasa sau la tara si am facut toate chestiile marunte pe care visam mereu sa le facem. Asa a fost si acum la tara, locul unde inima mea se simte...acasa!
Apareau cateii: Monu si Google cu care s-a imprietenit destul de repede. Radea cand ei il pupau si-l maraiau, se intrista cand isi faceau de lucru prin alta parte. Daca auzea bilele de la biliard lovindu-se spunea instant a bia, a bia si fugea intr-acolo! Acolo are leagan, o alee din pavele de cauciuc plina de masinute, bicicleta, motcicleta pentru copii. Mai are si balta. Daca-i spuneam David, mergem la apa? imediat ma lua de mana si ma ducea spre poarta. Ii placea pe toti din jurul lui, dar, evident ma prefera pe mine. Poate din rasfat, poate din obisnuinta, poate pentru ca pe mine ma iubeste mai mult decat pe oricine.
E atat de emotionant acest sentiment...sa simt iubirea fiului meu. Cum ma ia el in brate si ma striga cat e ziua (si noaptea!) de lunga mami, cum imi da un pup atunci cand il rog, cum se uita la mine cu ochisorii aia superbi si stralucitori...
David este in fiecare zi un alt copil. Azi a trebuit sa ma intorc la serviciu si, peste noapte m-a pus sa-l tin de mana, in somn. Amandoi simtim la fel, ne intuim starile, ne adoram reciproc. Poate ca tocmai de aceea a trebuit sa trecem prin toate astea ca sa intelegem cat de importanta este relatia noastra, cat de importanta este viata in sine. Copilul meu, desi nu vorbeste mare lucru m-a invatat lucruri fundamentale, mi-a schimbat modul de a trai si de a gandi. Nimic din ce, alta data conta, acum nu mai este prioritar.
N-am fost in concediu vara asta. Si ce daca? Zilele libere le-am petrecut acasa sau la tara si am facut toate chestiile marunte pe care visam mereu sa le facem. Asa a fost si acum la tara, locul unde inima mea se simte...acasa!
marți, 11 august 2009
Primele 2 propozitii
Repet zilnic zeci de cuvinte si expresii. Vorbesc CU si IN locul lui David. Ca el sa priceapa, sa asocieze situatiile cu vorbele. Si cand sunt singura ma surprind uneori repetan lucurile noastre comune. Lui David ii place foarte mult Nestea, numit "suc" ori "ceai", nici noi nu ne-am hotarat exact cum si cerea in felul lui, intindea mainutele si maraia sa-i dau. Mereu ii ziceam spune vreau suc! Pe 8 august se uita insistent la sticla si a spus veau uc si vreau ti,a doua oara.
A doua propozitie a fost atide betu, adica aprinde becu!
La mai multe!
A doua propozitie a fost atide betu, adica aprinde becu!
La mai multe!
joi, 6 august 2009
Indepartarea de autism
Deja cred cu tarie ca ne indepartam de autism. Fiecare zi e mai plina de bucurie si de progrese ca cea de ieri, fiecare noua zi aduce mai multa speranta si mai multe realizari.
Saptamana asta (marti, mai exact) David a inceput operatiune WC-ul. Evident, nu singur ci cu Claudia, un om cu o daruire aproape ireal de omeneasca.
Nu credeam ca va avea succes. Marturisesc sincer. Dar a facut din prima. Si din a doua incercare si din a toate. N-a avut decat un accident. Si azi a facut si treaba mare. E minunat, este printre marile sale realizari de pana acum. Am un baiat mare si istet si am niste teraputi care ar merita aplauzele si recunostinta unei plantele intregi pentru tot ceea ce fac pentru copilul meu.
Nu stiu si nici nu vreua sa ma gandesc cu am fi fost evolutia lui David si viata noastra de familie daca n-ar fi existat Dana, Claudia si Ioana, ingerii astia care au stiu cum sa intre in mintea lui David si sa scoata ce e mai bun din ea! David acum se uita la copiii din parc, incearca sa se joace uneori cu ei (fac trenuletul pe tobogan!), se imbratiseaza cu micul Gabi, rade la Mario, vrea sa-i aprind becurile din parc! Si cuvintele s-au inmultit: tatute=porneste otete=opreste, intreaba singur unde e? si tot el raspunde acolo e!
Stie sa arate capul, burta, mana si nasul. Raspunde la tot felul de comenzi. Visele noastre incep sa devina realitate.
Si pentru asta am investit fiecare secunda a fiintei noastre, am crezut, l-am iubit, am avut norocul sa gasim cei mai buni oameni care sa lucreze cu el si am avut credinta in Dumnezeu si in copilul nostru. Pare o reteta simpla, dar in realitate lucrurile arata altfel. Si noi ne-am schimbat odata cu el si-i multumim lui David ca ne-a facut mai buni.
Saptamana asta (marti, mai exact) David a inceput operatiune WC-ul. Evident, nu singur ci cu Claudia, un om cu o daruire aproape ireal de omeneasca.
Nu credeam ca va avea succes. Marturisesc sincer. Dar a facut din prima. Si din a doua incercare si din a toate. N-a avut decat un accident. Si azi a facut si treaba mare. E minunat, este printre marile sale realizari de pana acum. Am un baiat mare si istet si am niste teraputi care ar merita aplauzele si recunostinta unei plantele intregi pentru tot ceea ce fac pentru copilul meu.
Nu stiu si nici nu vreua sa ma gandesc cu am fi fost evolutia lui David si viata noastra de familie daca n-ar fi existat Dana, Claudia si Ioana, ingerii astia care au stiu cum sa intre in mintea lui David si sa scoata ce e mai bun din ea! David acum se uita la copiii din parc, incearca sa se joace uneori cu ei (fac trenuletul pe tobogan!), se imbratiseaza cu micul Gabi, rade la Mario, vrea sa-i aprind becurile din parc! Si cuvintele s-au inmultit: tatute=porneste otete=opreste, intreaba singur unde e? si tot el raspunde acolo e!
Stie sa arate capul, burta, mana si nasul. Raspunde la tot felul de comenzi. Visele noastre incep sa devina realitate.
Si pentru asta am investit fiecare secunda a fiintei noastre, am crezut, l-am iubit, am avut norocul sa gasim cei mai buni oameni care sa lucreze cu el si am avut credinta in Dumnezeu si in copilul nostru. Pare o reteta simpla, dar in realitate lucrurile arata altfel. Si noi ne-am schimbat odata cu el si-i multumim lui David ca ne-a facut mai buni.
luni, 20 iulie 2009
mami, ce cuvant divin!
Orice mama din momentul in care ramane insarcinata viseaza fara niciun dubiu la clipa-n care copilul sau o va striga mami. In mod firesc, acesta este si primul cuvant pe care majoritatea copiilor il rostesc. La noi n-a fost asa si speranta ca David sa ma strige mami deja o ascunsesem cu teama undeva in suflet, aporoape mi-am interzis sa ma mai gandesc la ea.
Ne bucuram din tot sufletul de celelalte achizitii si spectulam orice lucru sau activitate il intereseaza ca sa i-o denumesc sa-i repet cuvantul care-i place, sa-l spun impreuna cu el, pana-i iese! AM ASTEPTAT 2 ANI, 10 LUNI SI 4 ZILE CA FIUL MEU SA MA STRIGE "MAMI"! Imi dau lacrimile cand povestesc asta. E prea mult si prea frumos. E tot ce mi-am dorit!
Nu mai pot scrie altceva mami, imi e de ajuns!
Ne bucuram din tot sufletul de celelalte achizitii si spectulam orice lucru sau activitate il intereseaza ca sa i-o denumesc sa-i repet cuvantul care-i place, sa-l spun impreuna cu el, pana-i iese! AM ASTEPTAT 2 ANI, 10 LUNI SI 4 ZILE CA FIUL MEU SA MA STRIGE "MAMI"! Imi dau lacrimile cand povestesc asta. E prea mult si prea frumos. E tot ce mi-am dorit!
Nu mai pot scrie altceva mami, imi e de ajuns!
joi, 25 iunie 2009
Primele cuvinte
La inceput n-a fost cuvantul, cum spune Cartea Sfanta, ci a fost silaba. ma, ta, nu, mi. Silaba a fost maestru de ceremonii multe luni. Poate prea multe. Apoi David a raspuns la intrebarea „Vrei ceai?“ cu da. Si la „Vrei afara?“. „Facem baie“. In parc, insa, cand am vrut sa plecam, i-am spus: „mergem acasa?“ Raspunsul lui a fost de-a dreptul surrpinzator „Nu. nu. nuuuuuuu“
Deja cunostea negatia si afirmatia. Le testam in fiecare zi cu diverse situatii, pentru a intelege cum sa distinga binele de rau, utilul de nefolositor, gustul bun de cel neplacut.
De la gradi mi-au spus acum 5 saptamani ca o fetita din grupa lui David plangea. El s-a dus la ea si ar fi intrebat-o ce-ai patit? vestea a facut inconjurul gradinitei, a familiei si prietenilor mei. De atunci n-a mai zis nimic memorabil la gradi.
Intre timp cu mine si sotul meu evolutia e una, cu fetele de la terapia alta.
Cu noi a invatat sa spune uite si sa arate cu degetul. Mai nou are si un cuvant inventat de el: coco. N-ai sa ghicesti niciodata ce inseamna! Ei bine este aerul conditionat pe care-l admira de ceva timp peste tot pe strada. Plimbandu-ma cu el prin parcul de la Unirea, unde pe timp de vara functioneaza fantaine arteziene ii tot spuneam apa, apa. O zi, doua, noua. In a zecea mergeam noi agale, dar fantanile nu mai aveau apa. David m-a luat de mana si mi-a spus clar: uite apa nu. Ce propozitie frumoasa, ce glas divin, ce minune mi s-a intamplat mie. Noua.
De atunci de cate ori mergem acolo, baiatul imi spune apa, uite apa si eu il aplaud, si el se bucura nespus ca-i place sa fie apreciat. Tractorul se numeste taco, iar tramvaiul are o denumire asemenatoare.
Cu terapeutele e mult mai elevat: Claudiei i-a spus intr-o zi Codia. nu mege piesa, vau meg pe hol. Ioanei i-a reptat si ei cateva cuvinte veau tica (ADICA VREAU STICLA).
Si raspunde bine la programe, e atent, curios. Si stii de ce? ca am crezut in el, i-am spus de sute de ori acelasi cuvant, intrebare, expresie, l-am iubit nespus si l-am apreciat in fiecare zi, pentru fiecare realizare.
Pasii sunt mici, dar sunt.
Deja cunostea negatia si afirmatia. Le testam in fiecare zi cu diverse situatii, pentru a intelege cum sa distinga binele de rau, utilul de nefolositor, gustul bun de cel neplacut.
De la gradi mi-au spus acum 5 saptamani ca o fetita din grupa lui David plangea. El s-a dus la ea si ar fi intrebat-o ce-ai patit? vestea a facut inconjurul gradinitei, a familiei si prietenilor mei. De atunci n-a mai zis nimic memorabil la gradi.
Intre timp cu mine si sotul meu evolutia e una, cu fetele de la terapia alta.
Cu noi a invatat sa spune uite si sa arate cu degetul. Mai nou are si un cuvant inventat de el: coco. N-ai sa ghicesti niciodata ce inseamna! Ei bine este aerul conditionat pe care-l admira de ceva timp peste tot pe strada. Plimbandu-ma cu el prin parcul de la Unirea, unde pe timp de vara functioneaza fantaine arteziene ii tot spuneam apa, apa. O zi, doua, noua. In a zecea mergeam noi agale, dar fantanile nu mai aveau apa. David m-a luat de mana si mi-a spus clar: uite apa nu. Ce propozitie frumoasa, ce glas divin, ce minune mi s-a intamplat mie. Noua.
De atunci de cate ori mergem acolo, baiatul imi spune apa, uite apa si eu il aplaud, si el se bucura nespus ca-i place sa fie apreciat. Tractorul se numeste taco, iar tramvaiul are o denumire asemenatoare.
Cu terapeutele e mult mai elevat: Claudiei i-a spus intr-o zi Codia. nu mege piesa, vau meg pe hol. Ioanei i-a reptat si ei cateva cuvinte veau tica (ADICA VREAU STICLA).
Si raspunde bine la programe, e atent, curios. Si stii de ce? ca am crezut in el, i-am spus de sute de ori acelasi cuvant, intrebare, expresie, l-am iubit nespus si l-am apreciat in fiecare zi, pentru fiecare realizare.
Pasii sunt mici, dar sunt.
marți, 16 iunie 2009
ABA vs TRD
Prima data cand am citit despre ABA mi s-a parut cel mai nepotrivt lucru pe care l-as putea alege pentru fiul meu. Eu nu vreau sa-l dresez, sa bata din palme pentru un pufulete, sa bea o gura de suc cand cineva ii spune „bea David“. O vreme am lasat deoparte orice literatura despre acest sistem de lucru. Apoi am fost cu baiatul meu la Centrul Sf. Mihail, undeva in Bucurestii Noi, la scoala de surzi, unde, la etajul 2 existau doua sali pe care scria explicit Gradinita ABA 1 si Gradinita ABA 2. Intram si acolo erau 5 copii cu varste diferite, cu probleme diferite, cu terapeuti diferiti care lucrau oarecum blazati si resemnati activitati care se vedea clar ca sunt deja masterate.
O duduie simpatica imi spune calm acum il lasam pe David aici in observare si noi mergem in alta camera sa discutam. Ce sa facem? Si mai exact ce sa faca el printre atata lumea pe care nu are cum s-o inteleaga? Cum as putea sa-mi las intr-un asemenea loc sufletelul meu in fiecare dimineata? NU, ABA nu e pentru noi si nu intelegeam de ce altii au primit-o in viata lor. Evaluarea trebuia sa dureze 3 zile, dar noi ne-am lamurit din 30 de minute. Chiar daca asta ar fi ultima solutie eu tot n-as imbratisa-o. Oricum nu sunt locuri, decat peste cateva luni si apoi se face evaluarea dosarelor, a parintilor. A parintilor? A buzunarelor lor? A functiilor lor? A ce, dragi terapeuti cu suflet mare?
ABA reusise sa iasa inca odaca din planurile noastre de viitor. Eu voiam niste OAMENI care sa lucreze cu fiul meu si s-o faca cu drag si lui sa-i placa si el sa lucreze de dragul lor. Nimeni nu credea ca am sa gasesc, nici chiar eu. Dar, printr-un fericit complex de imprejurari am gasit ceea ce cautam-oameni cu suflet:Dana, Claudia, Ioana. Ele au creat TRD, adica Terapia de Recuperare a lui David. Cu programe, dosare, materiale didactice, cu note si procente, cu seriozitate, dar cu zambet, cu dragoste, cu entuziasm si cu multa sinceritate. Copilul meu isi iubeste terapeutii, nu face la comanda, si, chiar daca papa pufuleti, ii primeste ca recompensa.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu cred ca iubirea este cheia, este cea mai buna solutie si ea nu se cumpara, nu se cauta prin centrele de recuperare, iti iese in cale pur si simplu, daca esti norocos.
Eu am fost pentru ca am crezut in ea, am asteptat-o si am stiut ce sa aleg pentru copilul meu.
O duduie simpatica imi spune calm acum il lasam pe David aici in observare si noi mergem in alta camera sa discutam. Ce sa facem? Si mai exact ce sa faca el printre atata lumea pe care nu are cum s-o inteleaga? Cum as putea sa-mi las intr-un asemenea loc sufletelul meu in fiecare dimineata? NU, ABA nu e pentru noi si nu intelegeam de ce altii au primit-o in viata lor. Evaluarea trebuia sa dureze 3 zile, dar noi ne-am lamurit din 30 de minute. Chiar daca asta ar fi ultima solutie eu tot n-as imbratisa-o. Oricum nu sunt locuri, decat peste cateva luni si apoi se face evaluarea dosarelor, a parintilor. A parintilor? A buzunarelor lor? A functiilor lor? A ce, dragi terapeuti cu suflet mare?
ABA reusise sa iasa inca odaca din planurile noastre de viitor. Eu voiam niste OAMENI care sa lucreze cu fiul meu si s-o faca cu drag si lui sa-i placa si el sa lucreze de dragul lor. Nimeni nu credea ca am sa gasesc, nici chiar eu. Dar, printr-un fericit complex de imprejurari am gasit ceea ce cautam-oameni cu suflet:Dana, Claudia, Ioana. Ele au creat TRD, adica Terapia de Recuperare a lui David. Cu programe, dosare, materiale didactice, cu note si procente, cu seriozitate, dar cu zambet, cu dragoste, cu entuziasm si cu multa sinceritate. Copilul meu isi iubeste terapeutii, nu face la comanda, si, chiar daca papa pufuleti, ii primeste ca recompensa.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu cred ca iubirea este cheia, este cea mai buna solutie si ea nu se cumpara, nu se cauta prin centrele de recuperare, iti iese in cale pur si simplu, daca esti norocos.
Eu am fost pentru ca am crezut in ea, am asteptat-o si am stiut ce sa aleg pentru copilul meu.
luni, 15 iunie 2009
curs timisoara
ASOCIATIA PENTRU INTERVENTIE PERAPEUTICA IN AUTISM
in parteneriat cu
CABINETUL INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE PORA LOREDANA - RAMONA
organizeaza cursuri cu tema:
TEHNICI DE TERAPIE COMPORTAMENTALA APLICATA LA COPILUL CU AUTISM
primul curs va fi sustinut in 27 - 28 iunie 2009, Timisoara
Tematica cursului:
Caracteristicile copilului cu tulburari din spectrul autist
Terapia comportamentala ABA
- principii de terapie
- discrete trial (cerinta – comportament – consecinta), prompt, recompense
- ABC (antecedent – comportament – consecinta). Modificarea comportamentala.
Alcatuirea planului de interventie – alegerea programelor
Dezvoltarea abilitatilor cognitive.
Alcatuirea programelor de autoservire (masa, toaleta, imbracat, spalat etc).
Joc si socializare.
Dezvoltarea limbajului receptiv – intelegerea instructiunilor, recunoasterea obiectelor, actiunilor, persoanelor, emotiilor, mediului inconjurator.
Dezvoltarea limbajului expresiv: verbal, gestual, prin imagini.
PECS (Picture Exchange Communication System) – comunicarea cu ajutorul imaginilor
Fazele PECS:
1. etapa I. schimbul de imagini
2. etapa II. dezvoltarea spontaneitatii
3. etapa III. discriminarea imaginilor
4. etapa IV. structura propozitiilor
5. etapa V. raspunde la intrebarea “Ce doresti?”
6. etapa IV. dezvoltarea limbajului “Eu vreau…”Eu vad…”, “Am ceva”
Relatia PECS – ABA, PECS – limbaj verbal si comunicare
Gesturi in comunicare
Limbajul verbal: Imitarea verbala, promovarea limbajului, limbajul functional.
Trainer: psih Daniela Martinescu, specializare in terapia si recuperarea copiilor cu autism
Consultant Analiza Comportamentala Aplicata (ABA).
Informatii si inscrieri: Ramona Pora - ramona.pora@hr-professional.ro, tel: 0724.526.364 sau terapie_in_autism@yahoo.com
Se acorda diploma de participare. Nu se acorda credite.
in parteneriat cu
CABINETUL INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE PORA LOREDANA - RAMONA
organizeaza cursuri cu tema:
TEHNICI DE TERAPIE COMPORTAMENTALA APLICATA LA COPILUL CU AUTISM
primul curs va fi sustinut in 27 - 28 iunie 2009, Timisoara
Tematica cursului:
Caracteristicile copilului cu tulburari din spectrul autist
Terapia comportamentala ABA
- principii de terapie
- discrete trial (cerinta – comportament – consecinta), prompt, recompense
- ABC (antecedent – comportament – consecinta). Modificarea comportamentala.
Alcatuirea planului de interventie – alegerea programelor
Dezvoltarea abilitatilor cognitive.
Alcatuirea programelor de autoservire (masa, toaleta, imbracat, spalat etc).
Joc si socializare.
Dezvoltarea limbajului receptiv – intelegerea instructiunilor, recunoasterea obiectelor, actiunilor, persoanelor, emotiilor, mediului inconjurator.
Dezvoltarea limbajului expresiv: verbal, gestual, prin imagini.
PECS (Picture Exchange Communication System) – comunicarea cu ajutorul imaginilor
Fazele PECS:
1. etapa I. schimbul de imagini
2. etapa II. dezvoltarea spontaneitatii
3. etapa III. discriminarea imaginilor
4. etapa IV. structura propozitiilor
5. etapa V. raspunde la intrebarea “Ce doresti?”
6. etapa IV. dezvoltarea limbajului “Eu vreau…”Eu vad…”, “Am ceva”
Relatia PECS – ABA, PECS – limbaj verbal si comunicare
Gesturi in comunicare
Limbajul verbal: Imitarea verbala, promovarea limbajului, limbajul functional.
Trainer: psih Daniela Martinescu, specializare in terapia si recuperarea copiilor cu autism
Consultant Analiza Comportamentala Aplicata (ABA).
Informatii si inscrieri: Ramona Pora - ramona.pora@hr-professional.ro, tel: 0724.526.364 sau terapie_in_autism@yahoo.com
Se acorda diploma de participare. Nu se acorda credite.
vineri, 5 iunie 2009
Psihologia parintelui autist
Uneori ma intreb cine e mai autist: eu sau David? De cand il am, m-a durut ce l-a durut pe el, am facut febra in acelasi timp, am avut aceleasi vanatai din parc, ne-a placut acelasi lapte. Si, intr-o zi, am devenit amandoi autisti. Ne-am construit fara sa vrem o lume a noastra si am inceput sa prezentam simptomele clare: nu ne-am mai uitat in ochii nimanui, n-am mai raspuns la nume, ne-am jucat unul cu altul, ne-am trezit la aceeasi ora, asa, ca sa facem in ciuda tuturor stereotipiilor.
Si de ce ar trebui sa ne uitam la cei din jur, ca sa le vedem fetele cand ne intreaba de ce nu vorbim? De ce sa raspundem la nume? Noua nu ne place numele cu care soarta ne botezat: autism david, autism geo. Si de ce sa facem lucrurile pe care toti ceilalti le fac? Poate ca nu ne place ce avem in jur si tocmai de aceea facem ce ne place. La infinit. Si vorbim. O da, ce mult vorbim noi doi, prin ganduri, prin gesturi, prin plans. Ma intelege si-l inteleg. Intuitia este limba noastra materna. Ne e bine asa.
O singura zi m-am intrebat de ce eu, de ce copilul meu. Apoi am inteles: pentru ca eu POT, sa port acest nume, acest hram si mai ales, intr-o zi voi putea sa divortez de tot. Altii nu pot, sunt prea slabi, cedeaza si nu reusesc. Eu POT sa-l fac pe David sa vada lumea, s-o auda, s-o iubeasca. Cel mai mare dar pe care-l poate face o mama copilului sau este sa-l invete sa iubeasca viata. N-o lua ca pe un bla bla, nu poti face lucrul asta stand pe banca in parc, ori ajungand tarziu acasa. Trebuie sa razi in fiecare zi, sa iubesti, sa te bucuri, sa daruiesti, sa-i arati ca e un miracol tot ceea ce i se intampla.
Eu nu mai sunt eu. M-am dat lui cu desavarsire, dar l-am rugat sa ma returneze mine in clipa in care imi va putea spune pe nume uitandu-se in ochii mei. A inteles, dar poate ca-i place asa-se are pe sine ma are si pe mine. Trebuie sa trec la pasul doi sa-i placa sa fim IMPREUNA nu unul si aceeasi fiinta. Va fi greu sa invete ca are 10 degete la maini, nu 20, ca vorbele trebuie sa-si faca loc in gurita sa, ca intr-o zi va trebui sa planga singur si eu doar il voi mangaia.
Cum voi face asta? La fel ca si pana acum: prin iubire fara margini, printr-o intelegere impinsa la limita, printr-o rabdare dumnezeiasca, pentru ca el merita, pentru ca el e minunat, pentru ca fara el nici eu n-as mai putea redeveni eu si am ramane agatati de taramul asta absurd. Si ar fi pacat....
Si de ce ar trebui sa ne uitam la cei din jur, ca sa le vedem fetele cand ne intreaba de ce nu vorbim? De ce sa raspundem la nume? Noua nu ne place numele cu care soarta ne botezat: autism david, autism geo. Si de ce sa facem lucrurile pe care toti ceilalti le fac? Poate ca nu ne place ce avem in jur si tocmai de aceea facem ce ne place. La infinit. Si vorbim. O da, ce mult vorbim noi doi, prin ganduri, prin gesturi, prin plans. Ma intelege si-l inteleg. Intuitia este limba noastra materna. Ne e bine asa.
O singura zi m-am intrebat de ce eu, de ce copilul meu. Apoi am inteles: pentru ca eu POT, sa port acest nume, acest hram si mai ales, intr-o zi voi putea sa divortez de tot. Altii nu pot, sunt prea slabi, cedeaza si nu reusesc. Eu POT sa-l fac pe David sa vada lumea, s-o auda, s-o iubeasca. Cel mai mare dar pe care-l poate face o mama copilului sau este sa-l invete sa iubeasca viata. N-o lua ca pe un bla bla, nu poti face lucrul asta stand pe banca in parc, ori ajungand tarziu acasa. Trebuie sa razi in fiecare zi, sa iubesti, sa te bucuri, sa daruiesti, sa-i arati ca e un miracol tot ceea ce i se intampla.
Eu nu mai sunt eu. M-am dat lui cu desavarsire, dar l-am rugat sa ma returneze mine in clipa in care imi va putea spune pe nume uitandu-se in ochii mei. A inteles, dar poate ca-i place asa-se are pe sine ma are si pe mine. Trebuie sa trec la pasul doi sa-i placa sa fim IMPREUNA nu unul si aceeasi fiinta. Va fi greu sa invete ca are 10 degete la maini, nu 20, ca vorbele trebuie sa-si faca loc in gurita sa, ca intr-o zi va trebui sa planga singur si eu doar il voi mangaia.
Cum voi face asta? La fel ca si pana acum: prin iubire fara margini, printr-o intelegere impinsa la limita, printr-o rabdare dumnezeiasca, pentru ca el merita, pentru ca el e minunat, pentru ca fara el nici eu n-as mai putea redeveni eu si am ramane agatati de taramul asta absurd. Si ar fi pacat....
marți, 2 iunie 2009
Evaluaza singur autismul copilului
Cam dupa varsta de un an si jumatate pot aparea primele semne. Ai citit multe despre asta, cu siguranta. Nu are rost sa ti le enumar pe toate, dar iata-le pe cele mai importante: nu are contact vizual (se uita prin tine sau pur si simplu nu te priveste), are fixatii pentru anumite obiecte si activitati, nu raspunde la nume (nici macar cu o privire), are una sau mai multe activitati stereotipe pe care le face cu placere in cea mai mare parte a timpului, NU VORBESTE.
Daca ai observat la copilul tau cel putin trei din aceste semne mergi la un neuropsihiatru specializat in evaluarea autismului.
Daca, din nefericire timpul a trecut pe langa voi si copilul tau are peste 2 ani, iata mai jos un link cu testul Portige pe care-l poti face singura la inceput, dar si dupa o perioada de lucru cu cel mic pentru a vedea progresele. Important e sa raspunzi la intrebari pana la sfarsit, chiar daca nu se mai incadreaza la varsta respectiva, pentru a putea evaluarea la final.
Iata linkul http://autism.gamara.ro/portage/index.php
Semnele lui David:
-lipsa limbajului verbal si nonverbal
-neintelegerea comenzilor simple: da-mi cana, unde e tata? etc
-nu raspundea la nume (acum raspunde)
-nu avea contact vizual (acum are)
-lipsa de interes pentru copii si alti adulti in afara de mama
-plimbatul pe lateral al masinutelor
-aprinsul si stinsul luminilor
-inchisul si deschisul usilor
-nu arata cu degetul
-pana la 2 ani se trezea de cateva ori pe noapte
Daca si copilul tau are astfel de semne NU STA, chiar daca e o alarma falsa. Mergi la un specialist, dar ai grija cum il alegi. despre asta, insa, intr-un alt articol!
Daca ai observat la copilul tau cel putin trei din aceste semne mergi la un neuropsihiatru specializat in evaluarea autismului.
Daca, din nefericire timpul a trecut pe langa voi si copilul tau are peste 2 ani, iata mai jos un link cu testul Portige pe care-l poti face singura la inceput, dar si dupa o perioada de lucru cu cel mic pentru a vedea progresele. Important e sa raspunzi la intrebari pana la sfarsit, chiar daca nu se mai incadreaza la varsta respectiva, pentru a putea evaluarea la final.
Iata linkul http://autism.gamara.ro/portage/index.php
Semnele lui David:
-lipsa limbajului verbal si nonverbal
-neintelegerea comenzilor simple: da-mi cana, unde e tata? etc
-nu raspundea la nume (acum raspunde)
-nu avea contact vizual (acum are)
-lipsa de interes pentru copii si alti adulti in afara de mama
-plimbatul pe lateral al masinutelor
-aprinsul si stinsul luminilor
-inchisul si deschisul usilor
-nu arata cu degetul
-pana la 2 ani se trezea de cateva ori pe noapte
Daca si copilul tau are astfel de semne NU STA, chiar daca e o alarma falsa. Mergi la un specialist, dar ai grija cum il alegi. despre asta, insa, intr-un alt articol!
luni, 1 iunie 2009
De ce doare autismul
La inceput ti s-a parut, apoi cineva ti-a confirmat frica, apoi un specialist ti-a dat un diagnostic. Intreaga familie ti-a spus ca te inseli. Insa din prima zi autismul a inceput sa faca parte din tine. Te trezeai cu el la micul dejun, te plimbai pe acelasi scaun in tramvai, iti dadea peste mana cand iti mangaiai copilul. Autismul doare pentru ca frange aripile viitorului. Doare pentru ca nu te mai lasa sa visezi. Autismul doare si orice mama o stie prea bine.
Copiii de doi ani pun intrebari, canta, danseaza, se cearta in parc cu alti micuti pentru o lopatica de plastic. Al meu numara pietricele si le arunca haotic spre gard. Il strig pe nume, dar el nu vrea sa ma auda. E departe, pe taramul care i-a furat, fara sa-i intrebe pe cei care le-au dat viata, zambetul, iubirea, cuvintele.
Nu e drept, dar asa e. Nu te mai intreba de ce tocmai tu, pentru ca pierzi un timp pretios. Timpul in care ai putea sa recuperezi bucatica cu bucatica micutul tau. Asa ca ingroapa-ti durerea care risca sa te ingroape pe tine si deschide ochii. In Romania se spun prea multe despre autism si nu se face nimic. Nimeni nu-ti ofera suport si ar trebui sa-ti iei gandul de la asta o perioada.
Specialistii adevarati sunt putini si aceia sunt scoliti afara, pe austistii altora. Ai nostri nu pot avea nici macar privilegiul de a fi cobai. Penibil. In fine, David, fiul meu are acum 2 ani si 8 luni, face ABA de o luna si primul om care a indraznit sa-i dea un diagnostic am fost chiar eu. Au urmat vizite la diversi neuropsihiatri, psihologi, psihiatri, usi de spitale cu staif, medici la care trebuie sa te duci cu recomandare, sa stai 4 ore la usa lor ca sa simti cat de importanti sunt. Cand de fapt nu-ti spun nimic concert. "S-ar putea sa fie..." "sa nu intram in panica". "are doar 2 ani", "jucati-va mai mult cu el", "exagerati, e baiat va vorbi mai tarziu"....
Cineva mi-a recomandat intr-o buna zi ceva cu adevarat esential: o carte. "creierul social" de Otilia Secara. Am comandat-o, am citit-o si m-am imprietenit intre 2 mailuri cu un neuropsihiatru din Timisoara. Hai acolo, Otilia trebuie sa-l vada pe David! A fost prima care a scris negru pe alb ca David are o "tulburare pervaziva de dezvoltare, fara alta precizare", adica, pe romaneste autism atipic. Si iar a durut. Era oficial. Dar am stiut macar ce trebuie sa fac: sa lupt. Sa folosesc fiecare secunda din viata mea, fiecare energie, gand, putere pentru el, pentru cuvintele ce aveau sa vina din gura lui. Intr-o zi. Am invata sa am rabdare. Niciodata n-am avut. Apoi am cunoscut-o pe Dana Martinescu, femeia cu chip de copil care stie sa intre in mintea copiilor si sa-i faca sa iasa impreuna de acolo. Ea le coordoneaza pe Claudia si Ioana sa faca din David copil. Si mai sunt oameni importanti pe care daca nu i-as fi avut langa mine in diverse momente, n-as fi reusit. Am sa-i enumar, chiar daca voi nu-i stiti, ei se stiu si as vrea sa stie ca eu stiu cat sunt de valorosi. Ordinea nu conteaza, ci sufletul lor: Florin(sotul meu), Adina, familiile noastre, Luminita& Dan Micu, Anda, Ozana, Loreta, Mona, Iza, Violeta Aposteanu, Andreea, Gina Tanasache, Nina Micu, Florin "Maradona", Gradinita Pisicel(Madalina, Veronica, Paula, Geta s.a)
Fara oamenii din jur nu poti merge mai departe, ei te invata sa uiti durerea si uneori un simplu gest, o intrebare, un sfat pot face cat toti banii din lume.Hai sa stam de vorba despre durerea autismului si apoi sa uitam de ea.
Deschide-ti sufletul, plangi, tipa catre cer, dar mergi mai departe....si aici sa vorbim cu sinceritate despre austism...
Geo
Copiii de doi ani pun intrebari, canta, danseaza, se cearta in parc cu alti micuti pentru o lopatica de plastic. Al meu numara pietricele si le arunca haotic spre gard. Il strig pe nume, dar el nu vrea sa ma auda. E departe, pe taramul care i-a furat, fara sa-i intrebe pe cei care le-au dat viata, zambetul, iubirea, cuvintele.
Nu e drept, dar asa e. Nu te mai intreba de ce tocmai tu, pentru ca pierzi un timp pretios. Timpul in care ai putea sa recuperezi bucatica cu bucatica micutul tau. Asa ca ingroapa-ti durerea care risca sa te ingroape pe tine si deschide ochii. In Romania se spun prea multe despre autism si nu se face nimic. Nimeni nu-ti ofera suport si ar trebui sa-ti iei gandul de la asta o perioada.
Specialistii adevarati sunt putini si aceia sunt scoliti afara, pe austistii altora. Ai nostri nu pot avea nici macar privilegiul de a fi cobai. Penibil. In fine, David, fiul meu are acum 2 ani si 8 luni, face ABA de o luna si primul om care a indraznit sa-i dea un diagnostic am fost chiar eu. Au urmat vizite la diversi neuropsihiatri, psihologi, psihiatri, usi de spitale cu staif, medici la care trebuie sa te duci cu recomandare, sa stai 4 ore la usa lor ca sa simti cat de importanti sunt. Cand de fapt nu-ti spun nimic concert. "S-ar putea sa fie..." "sa nu intram in panica". "are doar 2 ani", "jucati-va mai mult cu el", "exagerati, e baiat va vorbi mai tarziu"....
Cineva mi-a recomandat intr-o buna zi ceva cu adevarat esential: o carte. "creierul social" de Otilia Secara. Am comandat-o, am citit-o si m-am imprietenit intre 2 mailuri cu un neuropsihiatru din Timisoara. Hai acolo, Otilia trebuie sa-l vada pe David! A fost prima care a scris negru pe alb ca David are o "tulburare pervaziva de dezvoltare, fara alta precizare", adica, pe romaneste autism atipic. Si iar a durut. Era oficial. Dar am stiut macar ce trebuie sa fac: sa lupt. Sa folosesc fiecare secunda din viata mea, fiecare energie, gand, putere pentru el, pentru cuvintele ce aveau sa vina din gura lui. Intr-o zi. Am invata sa am rabdare. Niciodata n-am avut. Apoi am cunoscut-o pe Dana Martinescu, femeia cu chip de copil care stie sa intre in mintea copiilor si sa-i faca sa iasa impreuna de acolo. Ea le coordoneaza pe Claudia si Ioana sa faca din David copil. Si mai sunt oameni importanti pe care daca nu i-as fi avut langa mine in diverse momente, n-as fi reusit. Am sa-i enumar, chiar daca voi nu-i stiti, ei se stiu si as vrea sa stie ca eu stiu cat sunt de valorosi. Ordinea nu conteaza, ci sufletul lor: Florin(sotul meu), Adina, familiile noastre, Luminita& Dan Micu, Anda, Ozana, Loreta, Mona, Iza, Violeta Aposteanu, Andreea, Gina Tanasache, Nina Micu, Florin "Maradona", Gradinita Pisicel(Madalina, Veronica, Paula, Geta s.a)
Fara oamenii din jur nu poti merge mai departe, ei te invata sa uiti durerea si uneori un simplu gest, o intrebare, un sfat pot face cat toti banii din lume.Hai sa stam de vorba despre durerea autismului si apoi sa uitam de ea.
Deschide-ti sufletul, plangi, tipa catre cer, dar mergi mai departe....si aici sa vorbim cu sinceritate despre austism...
Geo
Abonați-vă la:
Postări (Atom)