Prima data cand am citit despre ABA mi s-a parut cel mai nepotrivt lucru pe care l-as putea alege pentru fiul meu. Eu nu vreau sa-l dresez, sa bata din palme pentru un pufulete, sa bea o gura de suc cand cineva ii spune „bea David“. O vreme am lasat deoparte orice literatura despre acest sistem de lucru. Apoi am fost cu baiatul meu la Centrul Sf. Mihail, undeva in Bucurestii Noi, la scoala de surzi, unde, la etajul 2 existau doua sali pe care scria explicit Gradinita ABA 1 si Gradinita ABA 2. Intram si acolo erau 5 copii cu varste diferite, cu probleme diferite, cu terapeuti diferiti care lucrau oarecum blazati si resemnati activitati care se vedea clar ca sunt deja masterate.
O duduie simpatica imi spune calm acum il lasam pe David aici in observare si noi mergem in alta camera sa discutam. Ce sa facem? Si mai exact ce sa faca el printre atata lumea pe care nu are cum s-o inteleaga? Cum as putea sa-mi las intr-un asemenea loc sufletelul meu in fiecare dimineata? NU, ABA nu e pentru noi si nu intelegeam de ce altii au primit-o in viata lor. Evaluarea trebuia sa dureze 3 zile, dar noi ne-am lamurit din 30 de minute. Chiar daca asta ar fi ultima solutie eu tot n-as imbratisa-o. Oricum nu sunt locuri, decat peste cateva luni si apoi se face evaluarea dosarelor, a parintilor. A parintilor? A buzunarelor lor? A functiilor lor? A ce, dragi terapeuti cu suflet mare?
ABA reusise sa iasa inca odaca din planurile noastre de viitor. Eu voiam niste OAMENI care sa lucreze cu fiul meu si s-o faca cu drag si lui sa-i placa si el sa lucreze de dragul lor. Nimeni nu credea ca am sa gasesc, nici chiar eu. Dar, printr-un fericit complex de imprejurari am gasit ceea ce cautam-oameni cu suflet:Dana, Claudia, Ioana. Ele au creat TRD, adica Terapia de Recuperare a lui David. Cu programe, dosare, materiale didactice, cu note si procente, cu seriozitate, dar cu zambet, cu dragoste, cu entuziasm si cu multa sinceritate. Copilul meu isi iubeste terapeutii, nu face la comanda, si, chiar daca papa pufuleti, ii primeste ca recompensa.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu cred ca iubirea este cheia, este cea mai buna solutie si ea nu se cumpara, nu se cauta prin centrele de recuperare, iti iese in cale pur si simplu, daca esti norocos.
Eu am fost pentru ca am crezut in ea, am asteptat-o si am stiut ce sa aleg pentru copilul meu.
Este intr-adevar esential sa gasesti astfel de persoane pasionate de munca lor si, in primul rand, de copii.
RăspundețiȘtergereDavidutzu' este cu adevarat norocos!
:)
stii cumva persoane dispuse sa faca un gen de terapie dinaceasta cu o fetitza de 2 ani si 4 luni in Brasov? Multumesc
RăspundețiȘtergere