David e un copil tare dragalas care stie sa-si arate sentimentele, mai ales fata de persoanle apropiate. Asta nu inseamna ca nu se indragosteste uneori in tramvaiul 32 de cate o tipa draguta, trecuta de 20 de ani.
Pe mine si pe tati ne iubeste. Asta e clar. Seara, cand ajung acasa, deschide usa apartamentului si striga cat ii tine gurita "maaaaamiii". Cand intru pe usa ma ia in brate cu o fericite atat de pura, incat de fiecare data simt ca traiesc din plin, ca merita sa astept multele ore pe care nu le petrecem impreuna ca sa am parte de acea miraculoasa imbratisare. Ne pune sa ne pupam, ne mangaie pe fiecare pe fata, zambeste cu drag. Isi iubeste si bunicii, preferandu-l clar pe tataie, probabil pentru ca este un tip mai sobru si mai retras. I-a atras lui atentia si si-a propus sa-l cucereasca.
La tara mai are o mamaie, 2 unchi si o matusa. Pe care-i amuza de fiecare data cand ii vizitam. O place pe Clau, terapeuta lui careia deja ii spune Cau. De fiecare data cand trece pe la usa pe la vecinul Antonio, deja ii bate la usa si-l striga Atoooo! Bietii vecini vor/nu vor trebuie sa-i deschida lui David si sa schimbe 2 vorbe cu el. O place pe Anda si o place pe Nanu, matusile mele si fiecareia ii spune pe nume.
Intr-o dimineata mergeam ca de obicei cu tramvaiul 32. Ne-a cedat scaunul o tipa draguta, imbracata in mov si negru, iar baiatul meu a pus ochii pe ea. Pur si simplu ii facea ochi dulci. Se uita la ea cu drag, si, daca ea isi muta privirea in alta parte o ataingea usor pe mana ca sa se uite la el. Era tare dragalas!
Mi-e si teama sa spun cu glas tare, dar a inflorit destul de mult in ultimul timp. Nu vorbeste el mare lucru, dar se straduieste mai mult ca niciodata si intelege multe lucruri pe care i le spun. Acum l-am tot stimulat in incearca sa formeze si alte propozitii in afara de veau tiai. Cea mai frumoasa pe care a spus-o de curand a fost: mami, unde e tati? Wow, atatea cuvinte lolalta!
Altele ar fi:
-Pa, apa! (cand plecam din parc de la Unirea)
-Veau bota (vreau boxa)
-Veau ti-ta (vreau ceasul)
A, si inca ceva a invatat sa se joace singur frumos, ca un copil ... de varsta lui.
Poate traim o minune, poate vom scapa intr-adevar de teama autismului intr-o buna zi, poate chiar vom putea vorbi cu David la un moment dat despre temele de acasa. Sau poate nu.... Cert e ca AZI e bine, AZi David face progrese vizibile. Credinta asta o voi purta in suflet pana-n ziua-n care vom reusi!
Te iubesc, David!
luni, 23 noiembrie 2009
vineri, 13 noiembrie 2009
Dr. Urziceanu spune ca NU E AUTISM
Azi am fost la reevaluare. Nu mai fusesem la dna Urzineanu din ianuarie. Nici nu stiu de ce am lasat sa treaca asa de mult timp. La inceput David a fost reticent, dar femeia asta are un talent deosebit in a convinge copii sa se joaca cu ea, sa-i zambeasca, sa fie activi. Dupa mai bine de o ora si jumatate am pus intrebarea care orice parinte care se afla in biroul ei: este sau nu autism?
Ea spune ca nu este si de atata emotie, nici macar nu pot sa ma bucur suficent. Si a spus multe pe care le voi impartasi la momentul oportun pe acest blog.
Pana la urma un blog nu este ca un jurnal, nu poti fi sincer pana la capat si asta este marea tristete. Te temi si e firesc de reactiile cititorilor tai. ca te vor judeca sau ca vor folosi impotriva ta aceste informatii. da, in definitiv asta nu e blogul meu, ci a lui David. Si azi, intr-o zi de 13 am primit o veste mare. Au mai fost dati de 13 norocoase...
Sa fie asa si sa scriu mereu cu bucurie despre baiatul meu!
Ea spune ca nu este si de atata emotie, nici macar nu pot sa ma bucur suficent. Si a spus multe pe care le voi impartasi la momentul oportun pe acest blog.
Pana la urma un blog nu este ca un jurnal, nu poti fi sincer pana la capat si asta este marea tristete. Te temi si e firesc de reactiile cititorilor tai. ca te vor judeca sau ca vor folosi impotriva ta aceste informatii. da, in definitiv asta nu e blogul meu, ci a lui David. Si azi, intr-o zi de 13 am primit o veste mare. Au mai fost dati de 13 norocoase...
Sa fie asa si sa scriu mereu cu bucurie despre baiatul meu!
luni, 9 noiembrie 2009
Lucruri care chiar ajuta la recuperare
Pe langa terapie sunt si multi alti factori care ajuta la recuperarea copilului. Acum fiecare trebuie sa descopere singur care sunt acestia in cazul copilului sau si sa le dea importanta care li se cuvine.
- Suplimentele nutrivite: magne B6, 10 zile pe luna, PIKOVIT, un complex de vitamine care contine mare parte din B-uri. Efectul acestora asupra stimularii activitatii cerebrale este dovedit stiintific. A mai luat o perioada Tonotil si a fost ok, dar in ultimul timp nu i-am mai dat. Poate vom relua.
-Din vara a renuntat singur la laptele integral si ca prin minune a disparut si constipatia si starile de discomfort, si parca i-a dat o stare de bine disparitia laptelui din meniul zilnic. Mananca in schimb iaurt cu fructe de la Muller.
-accesul la cat mai multe persoane in viata lui. Deja are preferinte: mamaie si tataie pe care-i striga cat e ziua de mare.
- o stare pozitiva in permanenta in preajama sa. Fara ton ridicat, fara sperieturi (aici a fost mai dificil cu familia sa nu se mai panicheze ori de cate ori David aluneca sau incerca sa exploreze vreun dulap). principilul a fost urmatorul: atata timp cat viata nu-i este pusa in pericol baiatul meu are voie sa faca orice.
-alimentatia echilibrata. David nu consuma dulciuri din comert, nu-i place ciocolata, singurele sale "vicii" alimentare sunt pufuletii simplii Gusto si gogosile berlineze. Papa mancare gatita si consuma sufiecient de multe lichide in timpul zilei.
- Zilnic afara. Exceptand zilele in care a fost bolnavior, David a iesit zilnic afara, chiar si iarna la -10 grade. Creierul are nevoie de oxigen.
-mers cat mai des la tara. Acolo, pe langa aerul curat, are alti oameni care-l iubesc, dar si animale si pasari pe care a invatat sa le iubeasca. Provocarile sunt mai multe si...mai spectaculoase.
-Schimbari dese de peisaj. Inca din primele zile l-am luat cu noi peste tot: la cumparaturi, la mare, munte, vizite, construit casa, cimitir, la spalatoria auto. Fiecare loc are povestea lui, termenii, oamenii, culorile, amintirile lasate. Copilul are nevoie de cat mai multe experiente.
Iubirea. Da, am lasat-o la final, pentru ca asta a fost obsesia mea dinainte de a-l naste pe David: sa simta iubirea mea si a celorlati prin toti porii sai. Sa se simta iubit, sa invete sa iubeasca. Si, da, iubirea asta face mai multe decat multe alte lectii la un loc. Pentru ca e divina, e rupta din Rai si pentru ca intr-adevar poate face minuni.
- Suplimentele nutrivite: magne B6, 10 zile pe luna, PIKOVIT, un complex de vitamine care contine mare parte din B-uri. Efectul acestora asupra stimularii activitatii cerebrale este dovedit stiintific. A mai luat o perioada Tonotil si a fost ok, dar in ultimul timp nu i-am mai dat. Poate vom relua.
-Din vara a renuntat singur la laptele integral si ca prin minune a disparut si constipatia si starile de discomfort, si parca i-a dat o stare de bine disparitia laptelui din meniul zilnic. Mananca in schimb iaurt cu fructe de la Muller.
-accesul la cat mai multe persoane in viata lui. Deja are preferinte: mamaie si tataie pe care-i striga cat e ziua de mare.
- o stare pozitiva in permanenta in preajama sa. Fara ton ridicat, fara sperieturi (aici a fost mai dificil cu familia sa nu se mai panicheze ori de cate ori David aluneca sau incerca sa exploreze vreun dulap). principilul a fost urmatorul: atata timp cat viata nu-i este pusa in pericol baiatul meu are voie sa faca orice.
-alimentatia echilibrata. David nu consuma dulciuri din comert, nu-i place ciocolata, singurele sale "vicii" alimentare sunt pufuletii simplii Gusto si gogosile berlineze. Papa mancare gatita si consuma sufiecient de multe lichide in timpul zilei.
- Zilnic afara. Exceptand zilele in care a fost bolnavior, David a iesit zilnic afara, chiar si iarna la -10 grade. Creierul are nevoie de oxigen.
-mers cat mai des la tara. Acolo, pe langa aerul curat, are alti oameni care-l iubesc, dar si animale si pasari pe care a invatat sa le iubeasca. Provocarile sunt mai multe si...mai spectaculoase.
-Schimbari dese de peisaj. Inca din primele zile l-am luat cu noi peste tot: la cumparaturi, la mare, munte, vizite, construit casa, cimitir, la spalatoria auto. Fiecare loc are povestea lui, termenii, oamenii, culorile, amintirile lasate. Copilul are nevoie de cat mai multe experiente.
Iubirea. Da, am lasat-o la final, pentru ca asta a fost obsesia mea dinainte de a-l naste pe David: sa simta iubirea mea si a celorlati prin toti porii sai. Sa se simta iubit, sa invete sa iubeasca. Si, da, iubirea asta face mai multe decat multe alte lectii la un loc. Pentru ca e divina, e rupta din Rai si pentru ca intr-adevar poate face minuni.
joi, 15 octombrie 2009
Al saselea simt
De multe ori exagerez ori pur si simplu ma pot insela in anumite privinte. Sunt om. E o replica celebra intr-un film vazut de curand "Daca nu vrei sa gresesti, inseamna ca ai gresit specia, trebuia sa te nasti rata!". Intuitia mea a functionat insa intotdeauna in aceeasi parametrii cu ratiunea. E poate un dar pe care mi l-a dat Dumnezeu ca sa complenseze celelalte lipsuri. Intuitia imi spune in ultimul tip ca ceva nu este in regula si nu prea reusesc sa-mi dau seama ce.
Achizitiile lui David in cadrul terapiei nu mai sunt asa de spectaculoase ca la inceput. In schimb a invatat multe lucruri cu noi: recunoaste un catel, spune am am, chiar il bucura prezenta animalelor. De curand am fost la tara si ma are 3 caini. David ii adora, ii alearga, ii lasa sa se apropie de ei. O situatie hilara a fost cu cutu mic, pentru ca era atat de mic incat David i-a spus miau-miau, confundandu-l cu o pisica. In fiecare seara, cand mergem in camera la mamaie ori la tataie eu ciocaneam, cu gandul ca odata si odata va ciocani si el la usa care nu este de la camera lui. zile, saptamani,am tot repetat gestul asta. Aseara, cand a vrut sa intre la mamaie, a ciocanit singur. A fost o incantare enorma. David a ciocanit la usa, din proprie initiativa.
Apoi a mers la usa la tataie si a intreput sa stige tataieeee, unde e tataie? A fost minunat! Eram topita de fericire. A mai invatat sa spuna ata pentru rata si sa pedaleze tricicleta. La terapie insa lucrurile stagneaza momentan. De ce? Ca David nu mai este atat de cooperant, ca nu-i mai plac recompensele, ca se cam plictiseste dupa prima ora de activitati.
Am incredere in oamenii cu care lucrez, nu le pun la indoiela profesionalismul, sentimenul meu e insa legat de implicare, imaginatie creativa. In orice caz nu eu sunt de vina pentru pasii pe loc. Poate sunt mai permisiva, poate nu-i spun niciodata nu e voie, dar ii tin mintea treaza tot timpul si-l iubesc enorm. Si asta il ajuta in fiecare zi, pentru ca vreau sa creasca cu iubirea in suflet, cu bucuria de a trai, cu dragostea pentru oameni, cu multa curiozitare, cu satisfactia descoperii individuale. Si vrea sa stie ceva ce eu am stiut intotdeauna: indiferent de ce atitudine au alti oameni fata de el, parintii sunt oamenii care-l iubesc neconditionat, care-l iarta, pentru care inseamna, intr-adevar o minune. Caci asta e David: minunea din viata mea. Semnul ca Dumnezeu ma iubeste cu adevarat!
Achizitiile lui David in cadrul terapiei nu mai sunt asa de spectaculoase ca la inceput. In schimb a invatat multe lucruri cu noi: recunoaste un catel, spune am am, chiar il bucura prezenta animalelor. De curand am fost la tara si ma are 3 caini. David ii adora, ii alearga, ii lasa sa se apropie de ei. O situatie hilara a fost cu cutu mic, pentru ca era atat de mic incat David i-a spus miau-miau, confundandu-l cu o pisica. In fiecare seara, cand mergem in camera la mamaie ori la tataie eu ciocaneam, cu gandul ca odata si odata va ciocani si el la usa care nu este de la camera lui. zile, saptamani,am tot repetat gestul asta. Aseara, cand a vrut sa intre la mamaie, a ciocanit singur. A fost o incantare enorma. David a ciocanit la usa, din proprie initiativa.
Apoi a mers la usa la tataie si a intreput sa stige tataieeee, unde e tataie? A fost minunat! Eram topita de fericire. A mai invatat sa spuna ata pentru rata si sa pedaleze tricicleta. La terapie insa lucrurile stagneaza momentan. De ce? Ca David nu mai este atat de cooperant, ca nu-i mai plac recompensele, ca se cam plictiseste dupa prima ora de activitati.
Am incredere in oamenii cu care lucrez, nu le pun la indoiela profesionalismul, sentimenul meu e insa legat de implicare, imaginatie creativa. In orice caz nu eu sunt de vina pentru pasii pe loc. Poate sunt mai permisiva, poate nu-i spun niciodata nu e voie, dar ii tin mintea treaza tot timpul si-l iubesc enorm. Si asta il ajuta in fiecare zi, pentru ca vreau sa creasca cu iubirea in suflet, cu bucuria de a trai, cu dragostea pentru oameni, cu multa curiozitare, cu satisfactia descoperii individuale. Si vrea sa stie ceva ce eu am stiut intotdeauna: indiferent de ce atitudine au alti oameni fata de el, parintii sunt oamenii care-l iubesc neconditionat, care-l iarta, pentru care inseamna, intr-adevar o minune. Caci asta e David: minunea din viata mea. Semnul ca Dumnezeu ma iubeste cu adevarat!
marți, 13 octombrie 2009
Cu shadow la gradi
Incepand de ieri, 12 octombrie 2009 David are un partener de joaca la gradi, pe Claudia, umbra lui, shadow, cum se numeste in limbajul terapeutilor. Ea era ca mai emotionata dintre toti, era "prima zi de gradi". A fost o normala pentru amandoi pana la urma, David oricum era obisnuit cu ce are de facut acolo, numai ca de data asta cineva il ajuta sa fie mai atent, mai prezent, sa faca ce fac si ceilalti copii, dar in acelasi timp cu ei. Un alt castig a fost ca a facut pipi de 3 ori pana la masa de pranz, deci n-a trebuie sa se mai abtina pana la ora 13 cand ma duceam eu sa-l pun la baie.
Asadar, lucram intens. Gradi, terapeie, lucru cu mami si tati. Uneori David e coplestit de atata educatie si interes, incat se culca fara sa mai intrebe pe cineva daca este de acord ori ba. De exemplu ieri. A abormit abia la 15 la gradi (unii copii nu dorm de pranz si cam fac galagie) la 16 s-a dus tati sa-l ia. Ajuns acasa a papat foarte mult (6 sarmale!) si -a culcat, pentru ca era extrem de nervos si n-a mai rezistat la orele de terapie.
E atat de mic si atat de dulce si se trezeste din ce in ce mai greu dimineata...Dar trebuie sa facem toate aceste lucruri, pentru ca altceva ca sa-l recuperm oricum nu prea stim ce sa mai incercam. Uneori mai gresesc si pret de cateva minute incerc sa-l compar cu picii de la gradi. Ieri Andrei imi povestea atat de cursiv ca bilele si cortul sau au devenit invizibile. Iti dai seama, invizibile? Stia ce inseamna asta si are exact varsta fiului meu. Mi-au dat lacrimile pentru o secunda, pentru ca-n mintea mea s-a inserat intrebarea sfasietoare: oare David imi va povesti vreodata despre obiecte invizibile cu atata usurinta?!
Stiu nu trebuia sa fac asta, dar am facut-o si am suferit o zi intreaga. In loc sa ma bucur ca e la gradi cu shadow, eu...ma chinuiam singura. Oricum viata mea, a noastra e doar pentru el, pentru binele, transformarea si devenirea lui. Noi nu mai suntem personalitati de sine statatoare, noi traim doar pentru si prin el. Si asa va fi toata viata de acum inainte.
te iubesc, david!
Asadar, lucram intens. Gradi, terapeie, lucru cu mami si tati. Uneori David e coplestit de atata educatie si interes, incat se culca fara sa mai intrebe pe cineva daca este de acord ori ba. De exemplu ieri. A abormit abia la 15 la gradi (unii copii nu dorm de pranz si cam fac galagie) la 16 s-a dus tati sa-l ia. Ajuns acasa a papat foarte mult (6 sarmale!) si -a culcat, pentru ca era extrem de nervos si n-a mai rezistat la orele de terapie.
E atat de mic si atat de dulce si se trezeste din ce in ce mai greu dimineata...Dar trebuie sa facem toate aceste lucruri, pentru ca altceva ca sa-l recuperm oricum nu prea stim ce sa mai incercam. Uneori mai gresesc si pret de cateva minute incerc sa-l compar cu picii de la gradi. Ieri Andrei imi povestea atat de cursiv ca bilele si cortul sau au devenit invizibile. Iti dai seama, invizibile? Stia ce inseamna asta si are exact varsta fiului meu. Mi-au dat lacrimile pentru o secunda, pentru ca-n mintea mea s-a inserat intrebarea sfasietoare: oare David imi va povesti vreodata despre obiecte invizibile cu atata usurinta?!
Stiu nu trebuia sa fac asta, dar am facut-o si am suferit o zi intreaga. In loc sa ma bucur ca e la gradi cu shadow, eu...ma chinuiam singura. Oricum viata mea, a noastra e doar pentru el, pentru binele, transformarea si devenirea lui. Noi nu mai suntem personalitati de sine statatoare, noi traim doar pentru si prin el. Si asa va fi toata viata de acum inainte.
te iubesc, david!
luni, 12 octombrie 2009
Poezie pentru David
Te voi cunoaste si te voi atinge
Te voi lua si te voi mirosi
Te voi gusta si te voi asculta
Voi asculta sunetele tale, poate cuvintele tale,
si, mai tarziu, cand te voi cunoaste cu adevarat,
Iti voi pune intrebari, duios, ca sa nu-ti fie teama
Si tu sa ma cunosti la randul tau
ca sa ai incredere in mine
si mai apoi sa ia incredere in mine
Impreuna vom cuceri Lumea.
Mary MacCracken
Te voi lua si te voi mirosi
Te voi gusta si te voi asculta
Voi asculta sunetele tale, poate cuvintele tale,
si, mai tarziu, cand te voi cunoaste cu adevarat,
Iti voi pune intrebari, duios, ca sa nu-ti fie teama
Si tu sa ma cunosti la randul tau
ca sa ai incredere in mine
si mai apoi sa ia incredere in mine
Impreuna vom cuceri Lumea.
Mary MacCracken
vineri, 25 septembrie 2009
Traieste fiecare clipa
Sunt atat de multi oameni grabiti in jurul meu. De ce? Dimineata merg cu David la gradi si-i vedem pe toti alergand, cu fetele triste, chinuite de ora la care inca mai sunt pe strada. Noi suntem relaxati, mergem in pas de promenada, admiram masinile, tramvaiele, casele si evident aparatele de aer contitionat. Ma intreb de ce mamele nu-si saruta copii in tramvai, de ce nu le trec mana duios pe fata, uitandu-se cu admiratie la minunea careia i-au dat viata? De ce femeile uita ca maternitatea le-a facut femei pe de-a-ntregul?
Dar nu de asta voiam sa vorbesc aici, ci despre intensitatea cu care traim fiecare clipa din viata lui David de cand este prescolar cu acte in regula. Avem o noua ora de trezire, ceva mai matinala, e drept, insa si seara se culca ceva mai devreme. E tare fericit cand se trezeste, merge la baie, ia micul dejun, colaboreaza atat cat poate la imbracat si pornim zambind pe strada, spre tramvai. De doua zile nu mai plange la gradi si sunt tare mandra de asta. Intra, ca intr-un loc deja cunoscut, merge la jucarii, zambeste el cui vrea, dar zambeste, sta pe scaunel la lectii si la masa. Inca nu face pipi fara mine, dar va face!
Rad gardienii la pranz cand ma vad: "gata, ati venit la pipi?!" sunt oameni draguti, ca si doamnele de la grupa. Saptamana asta am avut sedinta cu parintii si i-am cunoscut si pe "colegii mei de grupa", toti oameni de treaba, care vor binele copiilor lor. Am pus tara la cale, le angajam copiilor si un ajutor de educatoare, le-am cumparat rechizite.
E bine. Avem o viata frumoasa. Nu bogata, dar frumoasa, curata, sincera, cu multa caldura. Sotul si copilul meu sunt doi oameni atat de speciali pe care n-ai cum sa nu-i iubesti. Poate ca exagerez, poate ca unii nu-mi vor da dreptate, dar, desi am putin peste 30 de ani, cred ca am ceea ce unii cauta o viata intreaga: fericirea, implinirea sufleteasca fara de care esti un om bolnav, nu esti om pe de-a-ntregul.
As vrea sa impart cu toti zambetul meu, sa salut necunoscutii pe strada, sa sterg lacrimile celor care plang degeaba si cu o singura atingere sa-i fac sa uite. Traim o singura viata, DOAR UNA, de ce sa n-o facem asa cum vrem? Prea multi nu inteleg ca asta e singura sansa de a ne simti vii, bucurosi, asta e tot si se termina. Mi-am propus sa nu-mi irosesc timpul cu suparari, cu dezamagiri, nu nemultumiri. VREAU SA TRAIESC, SA APRECIEZ CAT DE FRUMOS E SA FII SANATOS, SA-I IUBESC DIN TOT SUFLETUL PE CEI DRAGI, nu vreau sa-mi para rau ca n-am stiut sa simt toate astea. Da, Dumnezeu imi da puterea asta si-i multumesc.
Dar nu de asta voiam sa vorbesc aici, ci despre intensitatea cu care traim fiecare clipa din viata lui David de cand este prescolar cu acte in regula. Avem o noua ora de trezire, ceva mai matinala, e drept, insa si seara se culca ceva mai devreme. E tare fericit cand se trezeste, merge la baie, ia micul dejun, colaboreaza atat cat poate la imbracat si pornim zambind pe strada, spre tramvai. De doua zile nu mai plange la gradi si sunt tare mandra de asta. Intra, ca intr-un loc deja cunoscut, merge la jucarii, zambeste el cui vrea, dar zambeste, sta pe scaunel la lectii si la masa. Inca nu face pipi fara mine, dar va face!
Rad gardienii la pranz cand ma vad: "gata, ati venit la pipi?!" sunt oameni draguti, ca si doamnele de la grupa. Saptamana asta am avut sedinta cu parintii si i-am cunoscut si pe "colegii mei de grupa", toti oameni de treaba, care vor binele copiilor lor. Am pus tara la cale, le angajam copiilor si un ajutor de educatoare, le-am cumparat rechizite.
E bine. Avem o viata frumoasa. Nu bogata, dar frumoasa, curata, sincera, cu multa caldura. Sotul si copilul meu sunt doi oameni atat de speciali pe care n-ai cum sa nu-i iubesti. Poate ca exagerez, poate ca unii nu-mi vor da dreptate, dar, desi am putin peste 30 de ani, cred ca am ceea ce unii cauta o viata intreaga: fericirea, implinirea sufleteasca fara de care esti un om bolnav, nu esti om pe de-a-ntregul.
As vrea sa impart cu toti zambetul meu, sa salut necunoscutii pe strada, sa sterg lacrimile celor care plang degeaba si cu o singura atingere sa-i fac sa uite. Traim o singura viata, DOAR UNA, de ce sa n-o facem asa cum vrem? Prea multi nu inteleg ca asta e singura sansa de a ne simti vii, bucurosi, asta e tot si se termina. Mi-am propus sa nu-mi irosesc timpul cu suparari, cu dezamagiri, nu nemultumiri. VREAU SA TRAIESC, SA APRECIEZ CAT DE FRUMOS E SA FII SANATOS, SA-I IUBESC DIN TOT SUFLETUL PE CEI DRAGI, nu vreau sa-mi para rau ca n-am stiut sa simt toate astea. Da, Dumnezeu imi da puterea asta si-i multumesc.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
