Ne continuam viata noastra, cu frumusetea rutinei care ne inconjoara. Programul meu de lucru este mai scurt, asa ca David sta fara mine doar cand merge la gradi. Eu il duc, eu il iau, ne jucam tot timpul, vorbim, suntem fericiti. Tati se implica foarte mult in recuperarea lui David, gaseste si el solutii sa iesim din anumite situatii (pleaca mami la serviciu si david e acasa o zi. cum pleaca mami si David ramane acasa? Cu tati!). Pot spune ca suntem fericiti. Noi trei cu lumea noastra buna pe care o construim in casuta noastra, in oamenii care ne sunt aproape, cu cei care ne inteleg, ne iubesc, ne ajuta. Noi trei si restul lumii!
Intr-o zi merg sa-l iau pe David de la gradi si vad ca un coleg de grupa il imbrancea. Era prima data cand cineva manifesta un act de violenta asupra fiului meu, el nu stie nici macar ce e trasul de maneca, "na/na" la fundulet. Pentru David violenta fizica, verbala, de orice fel nu exista i nici nu avem chef sa invete la 4 ani de la un pusti de la gradi. In fine, copilul respectiv nu avea nicio vina, dar doamna era cea care ar fi trebuit sa ia atitudine. Am vorbit cu "agresorul" Andrei ca si cum vorbeam cu educatoarea spunandu-i ca nu trebuie sa-si faca singur dreptate, ca David este exclus sa fi facut ceva care sa-l supere, ca daca are o problema sa se adreseze doamnei.
Ea a sarit repede sa se scuze ca n-a fost atenta o clipa si asa a aparut incidentul. Am trecut cu greu peste momentul acesta, foarte greu. N-au trecut nici doua zile si observ ca la panou erau expuse lucrarile tututror copiilor din grupa, numai a lui David nu. Eu le creasem fisele acelea, am obiceiul sa le ajut pe doamne cu fise.
-Fisa lui david nu e la panoul.
-Nu, nu am pus-o
-De ce?
-Era urata, niste mazgaleli, n-a facut nimic ca lumea. daca tineti neaparat o pun, e prin dulap.
Am simtit ca-mi fuge panantul de sub picioare....m-am infuriat brusc.
-Nu mai mare niciun rost acum, e cam tarziu, imi pare rau ca asta e parerea dumneavoastra despre fiul meu dupa 3 luni de lucru.
-sa stii ca nu face nimic bun la gradi...
-Doamna, de cand ati venit in grupa asta v-am spus ca nu e la nivelul colegilor sai. sunt constienta de nivelul copilului meu, dar asta nu inseamna ca nu lupt in continuare pentru recuperarea lui.
-Trebuie lucrat si acasa cu el, nu toata munca la gradinita.
Am plecat trantind usa.Cum isi permite? Chair asa cum isi permite ea, sa-si bata joc de munca, iubirea, rabdarea,asteptarea, sufletul si speranta unor oameni. Cine-i da dreptul???
A doaua zi am mers la director (o doamna extrem de intelegatoare si toleranta cu noi) am cerut trasferul la alta grupa si mi l-a dat instant, numai ca pustiul meu a spun NU, ea a decis sa ramana cu doamna lui. Noroc ca era doamna Ioana in urmatoarele 5 zile. Dansa nu mai stia cum sa laude progresele lui David si cooperarea cu ea si a insistat sa ramanem...
am ramas. Joia trecuta s-a intors doamna Luminita. I-am spus sa avem o relatie normala si sa-si rezivuiasca atitudinea fata de David si sa faca ceea ce meseria ii impune. Mi-a dat impresia ca pricepe.
Eu acord oamenilor in general a doua sansa, cred ca pot invata din greselile lor.
Dar pe a treia nu. Nu cand e vorba de fiul meu. Cel mai fericit si iubit copil din lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu