Deja cred cu tarie ca ne indepartam de autism. Fiecare zi e mai plina de bucurie si de progrese ca cea de ieri, fiecare noua zi aduce mai multa speranta si mai multe realizari.
Saptamana asta (marti, mai exact) David a inceput operatiune WC-ul. Evident, nu singur ci cu Claudia, un om cu o daruire aproape ireal de omeneasca.
Nu credeam ca va avea succes. Marturisesc sincer. Dar a facut din prima. Si din a doua incercare si din a toate. N-a avut decat un accident. Si azi a facut si treaba mare. E minunat, este printre marile sale realizari de pana acum. Am un baiat mare si istet si am niste teraputi care ar merita aplauzele si recunostinta unei plantele intregi pentru tot ceea ce fac pentru copilul meu.
Nu stiu si nici nu vreua sa ma gandesc cu am fi fost evolutia lui David si viata noastra de familie daca n-ar fi existat Dana, Claudia si Ioana, ingerii astia care au stiu cum sa intre in mintea lui David si sa scoata ce e mai bun din ea! David acum se uita la copiii din parc, incearca sa se joace uneori cu ei (fac trenuletul pe tobogan!), se imbratiseaza cu micul Gabi, rade la Mario, vrea sa-i aprind becurile din parc! Si cuvintele s-au inmultit: tatute=porneste otete=opreste, intreaba singur unde e? si tot el raspunde acolo e!
Stie sa arate capul, burta, mana si nasul. Raspunde la tot felul de comenzi. Visele noastre incep sa devina realitate.
Si pentru asta am investit fiecare secunda a fiintei noastre, am crezut, l-am iubit, am avut norocul sa gasim cei mai buni oameni care sa lucreze cu el si am avut credinta in Dumnezeu si in copilul nostru. Pare o reteta simpla, dar in realitate lucrurile arata altfel. Si noi ne-am schimbat odata cu el si-i multumim lui David ca ne-a facut mai buni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu