Tot ce-am vrut pana acum de la viata mi s-a implinit. Poate nu atunci cand imi doream eu cu ardoare, dar toate au venit la momentul potrivit. A fost simplu daca ma uit in urma: a trebuit sa stiu ce vreau cu adevarat, sa sper , sa cred si sa astept. In septembrie anul trecut, cand m-a parasit bona, mi s-a parut o tragedie si totodata o nedreptate. David trebuia sa stea cu altcineva sau, m-am gandit eu sa mearga la gradi.
Am indraznit si l-am inscris la o gradinita particulara. La inceput totul a fost ok. Iar m-am entuziasmat, mai ales ca putea face si terapie acolo, in particular. Dar totul dureaza pana incep eu sa evaluez. Las timpul sa treaca dupa care trag linie: merita sau nu sa merg mai departe? Cand am ajuns in acest punct mi-am retras copilul de la acea gradinita. oamenii erau in mare parte draguti, dar, uneori e acea nepotrivire de caracter, care te face sa te retragi.
De la jumatatea lui iunie si pana acum David a stat acasa, facat doar terapie de 2 ori pe zi si culmea e mai fericit, odihnit, vorbeste, isi vede de ale lui. am stat cu el cu randul eu, Florin, bunica. Dar la gradi nu se poate renunta cu una cu doua. Aveam de mult timp o fixatie pe gradinita 192, Pisicile Aristocrate. Nici nu eram insarcinata cu David cand mi-am propus sa inscriu copilul acolo.
Am indraznit, am mers acolo, am vorbit cu directorul Iuliana Dinca si a acceptat. O minune, mi-am spus. In dimineata asta am mers acolo sa intreb daca are voie si cu insotitor si iarasi a fost de acord. Adina, pritena mea, spunea ca "Daca Dumnezeu te iubeste iti trimite oamenii de care ai nevoie." Asa s-a intamplat si acum. Asadar fiul meu va fi din toamna printre boboceii de la gradinita la care mama lui visa de ani intregi.
Multumesc David, multumesc Iuliana Dinca, multumesc Doamne-Doamne.
Uhuuuuuuuu! Lucrurile bune se intampla celor bravi si care spera!
RăspundețiȘtergere