109 cuvinte

Pentru prima data le-am numarat pe cele care se inteleg clar si denumesc obiecte ori actiuni din viata fiului meu. Nu stiam ce ma astepata cand m-am apucat sa scriu. Era o lista pentru Laura noua terapeuta, ca sa stie de la ce sa porneasca cu el. Le-am grupat pe categorii ca sa-i fie mai usor de urmarit.
Si am ajuns la 109 cuvinte, cele mai de pret, cele mai importante, cele mai....divine care s-au rostit vreodata. Am fost atat de emotionata, de parca, brusc, dintr-o data am sarit din taramul viselor in cel al realitatii. Sa continue tot asa si sa ne saturam odata si odata de vorba amandoi.

Vacanta asta i-a prins foarte bine din toate punctele de vedere. A fost inconjurat de oameni dragi, nu a avut un program strict, a fost cu mami si cu tati tot timpul. I-am cerut in continuu sa denumeasca orice intalnea in calea lui, sa lege cuvintele intre ele in mici propozitii. Nu stiu cum, dar usor usor am reusit.

Azi dimineata, la gradi doamna educatoare a ramas uimita cand l-a auzit pe David: Unde e tati? tati mino a mine! Pentru ca tati ne lasase cu masina in fata gradinitei si mie imi revenise ingrata misiune de a-l reacomoda cu grupa mica. Ma simteam atat de flatata de uimirea sa incat parca fiul meu tocmai terminase de recitat cele 99 de strofe ale Luceafarului.

Baiatul meu vorbeste, nu mult, nu des, nu cu toata lumea, DAR VORBESTE! Spune lucruri cu sens, vobeste spontan, cere, refuza, accepta, impune. El stie ce vrea de la cei din jur si noi am inceput sa-l intelegem. vacanta asta de 2 saptamani a facut minuni. daca as putea sa stau mai mult timp cu el...

Pana una alta incep anul cu multa speranta: David trebuie sa vorbeasca in fiecare zi mai mult!
Te iubesc dragul meu fiu